apiaFermierii arădeni beneficiari de subvenţii pe suprafaţă pot accesa credite pentru dezvoltarea activităţii, garantate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). De săptămâna aceasta, APIA va elibera adeverinţe pentru beneficiarii schemei de plată unică pe suprafaţă – campania 2014, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie. Toate convenţiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, bancă şi Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.

Potrivit reprezentanţilor APIA Arad, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul APIA unde acesta a depus cererea în campania SAPS 2014 va elibera o adeverinţă prin care confirmă faptul că, beneficiarul a depus cererea de plată pe suprafaţă (SAPS) pentru anul acesta şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative. Pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren – clasic sau teledetecţie – numai după finalizarea acestor controale. Valoarea creditului va fi de până la 90 la sută din suma cuvenită aferentă SAPS, respectiv 120 euro pe hectar.

 

 

Recomandările redacției