Meteorologii anunţă că, începând de săptămâna aceasta, sunt aşteptate ninsori serioase în partea de Vest a ţării. În aceste condiţii, crescătorii de animale trebuie să ţină cont de recomandările Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă.
Astfel, fermierii trebuie să asigure un adăpost corespunzător pentru animale; cantităţi suficiente de apă şi furaje; să verifice buna funcţionare a echipamentelor de adăpare şi de furajare; se va acorda o deosebită atenţie în mod special instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acesteia şi să verifice echipamentele de rezervă şi generatoarele de energie electrică. „La orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor precum şi la aparitia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus, sa anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă”, se arată într-un comunicat de presă al ANSVSA.
În cazul transportatorilor de animale, aceştia trebuie să ştie că nu au voie să facă transporturi când temperaturile sunt foarte scăzute, vântul bate cu putere şi sunt căderi masive de zăpadă, decât dacă este neapărat necesar. „Transportatorii sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile. Înainte de a pleca la drum, se verifică dacă există condiţii adecvate de microclimat în mijlocul de transport şi dacă acestea sunt asigurate pe întreaga durată a transportului. Transportatorii trebuie să verifice traseul şi alte aspecte legate de călătorie înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă cât mai repede pentru a micşora durata călătoriei”, mai susţin reprezentanţii ANSVSA. De menţionat că, la temperaturi scăzute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport trebuie redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maxima de încărcare.
Sport 22
Şoimii Şimand a obţinut prima victorie în noul sezon de Liga 2 la futsal, 13-12 cu CFF Clujana Cluj
citește mai mult »