Am participat recent (9-10 septembrie 2017) la un festival de literatură care se ţine de 19 ani la Săvârşin, o Comună Culturală din judeţul Arad. Festivalul cu pricina a luat fiinţă în memoria lui Dorel Sibii, scriitor născut şi crescut în această frumoasă comună de pe Valea Mureşului, mai precis în cătunul Hălăliş.

A fost, este un prilej deosebit, un cadru perfect pentru ca scriitorii să interacţioneze între ei într-un cadru organizat, altfel decât întâmplător, prin cafenele, pe la lansări de carte sau mai ştiu eu ce acţiuni mai mult sau mai puţin culturale sau culturnice.

Meritul principal al fiinţării acestui important festival de literatură din Vestul României revine indiscutabil poetului în grai bănăţean, Ioan Vodicean, fostul,  actualul şi viitorul primar al Săvârşinului. Acesta, la doar un an de la decesul lui Dorel Sibii,  îi propune şi îl provoacă pe Vasile Dan, redactorul şef şi creatorul Revistei ARCA Arad să se organizeze la Săvârşin un festival de literatură care să poarte numele celui dispărut. Mai apoi s-a alăturat ideii chiar Uniunea Scriitorilor din România prin filiala sa din Arad. Pe parcursul anilor, festivalul a primit un sprijin real din partea Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, festivalul fiind inclus în agenda culturală anuală a acestuia. Apoi, fiindcă localitatea Săvârşin conţine pe teritoriul ei Castelul Regal, s-a implicat şi Casa Regală a României prin Fundaţia Culturală „Principesa Margareta“, fundaţie care oferă anual un premiu consistent unui scriitor consacrat, pentru întreaga sa activitate. De altfel, Fundaţia Culturală „Principesa Margareta“, preocupată nemijlocit de promovarea culturii naţionale, oferă anual un premiu şi cu prilejul Galei UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru românească. În ultimii ani, în săptămâna Festivalului Naţional de Literatură „Dorel Sibii“, care are loc în prima sâmbătă şi duminică din fiecare lună septembrie, se organizează Tabăra de Creaţie a Tinerilor Scriitori, la care participă tineri scriitori selectaţi din întreaga ţară, ba chiar şi din ţări străine, cum a fost cazul şi în acest an, la a XIX-a ediţie. Această tabără se finalizează prin editarea unei antologii lirice cu toţi participanţii la tabăra de creaţie de la Săvârşin.

Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Literatură „Dorel Sibii“ – Săvârşin s-a remarcat prin faptul inedit că de această dată, scriitorii prezenţi – poeţi şi prozatori – nu au mai dezbătut vreo temă anume din literatura contemporană, ci au citit în mod copios din creaţiile lor, realizându-se după cum spunea poetul Vasile Dan, moderatorul manifestării, „un adevărat maraton de citire  publică, intitulat «Calea Regal㻓. Iar faptul că şi că la această ediţie de festival au participat circa 40 de scriitori din Vestul României este de notorietate.

De un moment cu adevărat deosebit am avut parte chiar pe domeniul regal, unde scriitorului Traian Ştef, i s-a acordat Premiul Fundaţiei Culturale „Principesa Margareta“ oferit în nume personal  de Casa Regală ca o recunoaştere a valorii sale în literatura română contemporană. Poetul Traian Ştef s-a făcut cunoscut lumii literare prin cărţile sale de poezie foarte bine primite de gustătorii de poeme, dar, mai cu seamă, de critica literară. De menţionat că poetul Traian Ştef este redactor şef al venerabilei reviste „Familia“ din Oradea.

Aşteptăm cu interes următorul festival de literatură de la Săvârşin. Căci cel de anul viitor va fi unul absolut deosebit, întrucât va fi o ediţie jubiliară: Festivalul Naţional de Literatură „Dorel Sibii“ – Ediţia a XX-a! Nu-i puţin lucru, nu-i aşa?

Să ne dea Dumnezeu sănătate s-o putem consuma şi petrece în pace!

 

Recomandările redacției