macea 1Cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului internaţional de satiră şi umor sătesc „Gura satului” de la Macea, de la sfârşitul acestei săptămâni, a avut o desfășurare amplă, cele trei zile cuprinzând fiecare câte o listă plină de activități.
Organizatorii ediţiei din acest an au fost numeroși, lista cuprinzând: Consiliul Local Macea, Primăria Comunei Macea, Căminul Cultural Macea, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, dar și Fundaţia Popa’s Timişoara.
Deschiderea sărbătorii, „marcată“ vineri după-masa, de către primarul Ioan Mercea, s-a făcut în prezenţa caricaturistului Ștefan Popa Popa`s și a actorului Dorel Vișan după care a urmat vernisajul Salonului Naţional de Caricatură.
Prima parte a concursului de interpretare – atât pentru concurenţii individuali, cât şi pentru grupuri a cuprins și nume­roase evoluții ale copiilor ceea ce a stârnit generoase ropote de aplauze printre spec­tatori. Prima zi a festivalului s-a încheiat cu un spectacol de cântece şi dansuri po­pulare cu formaţia Căminului Cultural din Macea, derulat în faţa Căminului Cultural.
Sâmbătă, după premierea Salonului de caricatură, a continuat partea a doua a concursului de interpretare și mai apoi, la orele serii a avut loc al doilea spectacol folcloric de anvergură.
Ziua de duminică, a treia și ultima zi a festivalului, a fost dedicată mai mult premierilor, s-a făcut premierea la concursul de interpretare și creație.
O notă aparte, față de obișnuitul bogatelor ediții anterioare, a fost dată de numărul mare de interpreți copii participanți la concurs. Motiv pentru care a fost nevoie de o secțiune aparte de premiere pentru această categorie de concurenți.
Umorul fiind în aceste zile la el acasă la Macea, au fost așteptați aici cu aceas­tă ocazie un mare număr de umoriști oaspeți, membri ai unor grupuri de satiră şi umor din alte zone precum: Torac (Serbia), Ungaria, Arad, Bistriţa-Năsăud, Timiş, Bihor, Sălaj, Dâmboviţa, Prahova, Mehedinţi, Iaşi, Constanţa, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Vaslui.
Spectacolul de gală, susținut de Formaţia Gabi Bârsăuan şi invitaţii săi a încheiat programul. Pentru că primarul Ioan Mercea a promis că în acest an urcă pe scenă, succesul la public a fost garantat, cântatul la frunză și glumele spuse în stilul său caracteristic făcând deliciul localnicilor.
Trebuie amintit în final că Festivalul internaţional de satiră şi umor sătesc „Gura satului” de la Macea – ce se ține tot la doi ani – a luat fiinţă în urmă cu 32 de ani, după ce comuna Macea a câştigat marele premiu la Festivalul de Satiră şi Umor de la Vaslui cu piesa „Don Quijote de la… Macea”.

Recomandările redacției