Festivalul de Ştiinţe Umaniste – ediţia a II-a, Arad 2016

Săptămâna trecută s-a derulat cea de-a doua ediţie a Festivalului de Ştiinţe Umaniste, ediţia a II-a, având ca temă de dezbatere subiectul „Despre adevăr“.
Joi, prima zi a festivalului, Mircea Mihăeş şi Horia Roman Patapievici au scurtcircuitat sala
Joi după-amiază cunoscutul scriitor Mircea Mihăeş a conferenţiat în faţa unei săli de-a dreptul extaziate (a fost un public avizat, cunoscător şi deosebit de cald),  despre cunoscutul roman al secolului XX, „Ulise“ a scriitorului irlandez James Joyce.

Manifestarea, moderată de Cătălin Lazurca, a debutat cu o dizertaţie la obiect, abordând propria-i experienţă,  despre scriitori şi scrieri realizată de tânărul literat Andrei Mocuţa.
Apoi, preţ de aproape două ore, Mircea Mihăeş a captivat sala Cinematografului ARTA, unde a avut loc conferinţa, vorbind despre absolut toate aspectele legate de creaţia, tipărirea şi ecourile în presa literară a romanului „Ulise“,  despre greutăţile  întâmpinate de James Joyce ca scriitor şi ca cetăţean.
  În acelaşi loc, în continuarea conferinţei realizată de Mircea Mihăeş, cunoscutul şi controversatul intelectual Horia Roman Patapievici a conferenţiat pe tema „Adevărurilor uitate“ . H.R. Patapievici a plecat în pledoariile sale de la observaţia că adevărurile se deosebesc între ele după felul în care sunt uitate, după efectul pe care uitarea lor îl are asupra oamenilor, ajungându-se la anxietate, nevroză, disconfort psihic.
Redutabilul om de cultură a avut un succes de mare vedetă de muzică rock, doar că auditorii lui au fost mult mai  adunaţi şi mai puţin haotici, dar aproape tot atât de exuberanţi.
Ziua de vineri a fost a unui sociolog şi a unui filozof, ambii de notorietate: Barbu Mateescu şi Gabriel Liiceanu
Sociologul Barbu Mateescu – cu studiile universitare urmate şi absolvite în Pennsylvania, SUA – a conferenţiat, ajutat de un videoproiector năzuros, având tema „Adevăruri despre România“. Trebuie să menţionez că întreaga lui conferinţă a fost însoţită de tabele, cifre şi planşe proiectate pe dreptunghiularul ecran pano­ramic al Cinematografului ARTA.
Barbu Mateescu a prezentat audienţei diferite aspecte ale evoluţiei, involuţiei sau stagnării României din punct de vedere social, economic, demografic şi chiar cultural. De altfel, Mateescu chiar lansa ipoteza că „România se află în faţa unui dâmb“.
La urmă, i s-au pus mai multe întrebări de către cei din sală, sociologul răspunzând cu solicitudine şi la obiect tuturor. Noi o să scoatem în evidenţă doar două întrebări, absolut dezinteresat, absolut obiectiv şi fără nici o o părtinire (doar un picuţ subiectiv, doar un picuţ interesaţi, veţi vedea mai jos de ce…).
Prima întrebare este cea rostită de Horia Roman Patapievici – ascultător docil şi foarte captivat de cele spuse de Barbu Mateescu – care a cerut precizări legate de faptul că deşi populaţia României a scăzut în mod dramatic, PIB-ul ei a cunoscut o continuă creştere. Precizările au venit, sociologul
le-a expus, dar eu nu sunt în măsură să le reproduc, întrucât n-am înţeles mai nimic din exprimările economice, financiare şi politice expuse de sociolog. Şi nu e de vină sociologul…
A doua întrebare pe care vreau s-o divulg este, absolut întâmplător, cea pusă de reprezentantul cotidianului Glasul Ara­- dului. Acesta l-a întrebat pe sociologul Barbu Mateescu dacă faptul că majoritatea populaţiei vârstnice de la noi votează cu partidele de stânga este urmare a reminiscenţelor comunisto-totalitare sau este un proces natural? În ţările dezvoltate, cu o democraţie puternic instaurată, cum votează populaţia vârstnică?
Răspunsul dat de către sociolog a fost că oferta politică de la noi este destul de săracă, partidele de stânga nu sunt tocmai de stânga aşa cum partidele de dreapta de la noi nu sunt tocmai de dreapta. Deci, vârstnicii de la noi votează din inerţie din ce li se oferă. În ceea ce priveşte populaţia vârstnică din ţările cu o democraţie puternic consolidată s-a observat, zice Barbu Mateescu, că acest segment de vârstă votează în general cu partidele de profil conservator.
Acum am să vă narez un mic fapt divers, să vă mai înseninez cutele şi să fac oarecum legătura cu următoarea conferinţă.
Vineri, pe la prânz, mă îndreptam pe jos de la Teatru spre Primărie, pe partea dreaptă a B-dului Revoluţiei. Îmi terminasem treaba la redacţie, mergeam agale, sub soarele indiferent al lui martie. Am ajuns la trecerea de pietoni de la Primărie, aşteptând verdele. Dinspre Teatru vine un autoturism negru care opreşte lângă mine, pe trecerea de pietoni. Se deschide geamul portierei şi persoana din dreapta şoferului mă întreabă dacă ştiu unde vine strada Decebal. Îi spun că nu ştiu unde vine strada Decebal, dar ştiu cine  mă întreabă. Şi am adăugat, băţos: şi o să vă văd diseară! Era Gabriel Liiceanu, iar de emoţie, în acel moment n-am mai ştiut unde este una dintre cele mai cunoscute străzi ale Aradului…
Seara a conferenţiat filozoful Gabriel Liiceanu. Autorul „Jurnalului de la Păltiniş“ – bestsellerul anilor 1980, precum şi al rostirii unui „Apel către lichele“ în 1990, a vorbit unei săli arhipline, cu oameni pe culoare, fotoreporterii, cameramanii, organizatorii făcându-şi cu mare greutate meseria. La început, Gabriel Liiceanu a precizat că dedică această conferinţă lui Horia Roman Pata­pievici, prezent în sală. Filozoful a avut ca temă a conferinţei raportul dintre individ şi mulţime, relaţionarea şi anihilarea uneia asupra celeilalte. De asemenea, Gabriel Liiceanu a adus un adevărat elogiu mentorului său, marele filozof român Nicolae Noica, om pe care l-a cunoscut şi de a cărei prietenie s-a bucurat.
Deşi timpul dedicat întrebărilor aproape s-a epuizat, zburând prea repede, Gabriel Liiceanu a răspuns  nuanţat fiecăreia în par­te. Provocat de un participant să dezvolte ideea că Creştinismul românesc dăinuie de 2.000 de ani, fiind necesară şi utilă construirea unei Catedrale Creştine a Neamului, filozoful a replicat: „Despre ce creştinism românesc de 2.000 de ani vorbiţi dvs, când despre români se vorbeşte de foarte puţină vreme în istorie? Când a venit un sfânt să creştineze aceste locuri (Sfântul Andrei, a strigat din sală jurnalistul Vasile Sărăndan, n.red) nici nu erau români pe aici. Cât despre Catedrala Creştină a Neamului: eu nu ştiu ca religiile să fiinţeze, să funcţioneze după neamuri…“
Aşadar, ziua de vineri, ziua a II-a a Festivalului de Ştiinţe Umaniste, a fost mai mult decât o reuşită.
Sâmbătă, sub privirea analitică a Regelui Ferdinand s-a conferenţiat despre arhitectură şi despre adevăruri foarte periculoase
Sorin Vasilescu este doctor în arhitectură, membru al Uniunii Arhitecţilor din România, membru al Centrului de Studii Palladiene de la Vicenza şi al Asociaţiei Europene pentru Învăţământul de Arhitectură, profesor invitat la mai multe universităţi de profil din Europa, autor a mai multor cărţi având ca temă arhitectura.
Sâmbătă, 12 martie a.c. la Sala „Regele Ferdinand din Primăria Arad, în prezenţa viceprimarului Levente Bognar şi a unei săli ocupate de oameni de foarte mare calitate intelectuală, Sorin Vasilescu a conferenţiat despre „Soarta oraşului-adevăr şi arhitectură“, făcând o amplă trecere în revistă a structurilor şi stiluri­lor arhitecturale de-a lungul istoriei. Cunoscutul profesor-arhitect a insistat asupra unor aberaţii şi monstruoase edificii arhitecturale comuniste, asupra demolărilor în epocă a unor clădiri vechi, adevărate bijuterii, care dădeau identitate şi personalitate oraşelor.
Cei prezenţi au răsplătit cu aplauze îndelungi prestaţia eruditului profesor-arhitect, Sorin Vasilescu.
În acelaşi spaţiu, dar de la ora 19,00 a conferenţiat cunoscutul publicist Sever Voinescu. Având ca temă de conferenţiere una foarte generoasă, intitulată  „Des­pre adevăruri periculoase“, redactorul şef al săptămânalului „Dilema Veche“ Sever Voinescu a trecut prin mai multe etape ale istoriei omenirii, comentând din punct de vedere biblic, istoric, filozofic, social, estetic raportul dintre libertate şi minciună dintre libertate şi adevăr. Tema, prezentată în mod simplu, cu mult har i-a incitat pe cei prezenţi suficient de mult ca la sfârşit, conferen­ţiarul să primească şi să răs­pun­dă la câteva întrebări din public.
Repetăm, ca o concluzie de final: organizat de către Centrul Municipal de Cultură Arad, Festivalul de Ştiinţe Umaniste  aflat la a doua sa ediţie a fost întrutotul o mare reuşită.
Să nu-l uităm pe Cătălin Lazurca, omul care s-a implicat nemijlocit în absolut toate amă- ­nuntele manifestărilor, omul fără aportul căruia acest festival îşi avea o mai pală strălucire.