Asociaţia Culturală „Emil Monţia”, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria comunei Şiria şi Parohia Ortodoxă din Șiria au organizat, în perioada 2-3 iulie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, o primă ediție a unui festival dedicată personalității lui Emil Monţia.

A fost o primă ediție reușită, iar ca orice festival de cultură și spiritualitate el își propune să aducă frumusețe în viața noastră, de care avem atâta nevoie. Festivalul de la Șiria este creat pentru a entuziasma la activitate, deschidere, implicare, actualizarea memoriei noastre istorice, culturale și spirituale, care toate împreună reînnoiesc sau chiar reînvie ethosul nostru românesc.

Prin creația artistică în genere, artistul se exprimă pe sine însuși, opera sa fiind un reflex special al ființei sale, ea arată cum este el și dezvăluie modul său de a fi,  prin ea își dezvăluie propria personalitate, vorbește și comunică cu ceilalți, nu numai contemporani ai săi, ci și cu cei vin după el, astfel încât istoria artei sau culturii nu este numai istoria operelor culturale, dar și istoria oamenilor.

Pentru Emil Monția compoziția artistică este o expresie a credinței creștine, înțelegând că toată viața omului este luminată de iubirea lui Dumnezeu. Artistul Monția a iubit cu intesitate evenimentele vieții, istorice și culturale, ca și daruri ale lui Dumnezeu, iar relația strânsă dintre muzică și Liturghie i-a inspirat creativitatea artistică, convins fiind că „Hristos este cântarea noastră”. Pentru Emil Monția „Dumnezeu este frumusețea”.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Recomandările redacției