Festivalul iei de la Șiria (galerie foto)

0
489

de VOICU SIDA 

După o lungă perioadă de stat în casă, aproape izolați complet din cauza pandemiei, un inimos primar arădean sparge gheața și organizează o activitate a cărei primă ediție a avut loc în anul 2019. Este vorba despre Sărbătoarea iei, iar ca primar care a organizat un astfel de eveniment, am putea spune chiar necesar pentru identitatea noastră de români, cine putea fi altul decât ing. Valentin Bot, primarul comunei Șiria.

Valentin Bot este un model de primar. Poate pe unii îi deranjează când spunem acest lucru, dar ca fapt concret să treceți prin centrul Șiriei și chiar a Galșei și o să îmi dați dreptate. Să vedeți un model de piață și cum s-a dezvoltat, per general, comuna în ultimii ani de zile. Toate schimbările au fost generate de un gospodar cu care atunci când ai schimbat câteva cuvinte cu el, deja ți-a făcut o imagine.

Peste o mie de participanți

În urmă cu câteva zile, de Sărbătoarea Sânzienelor, a fost organizată și Sărbătoarea iei Românești. Ia românească a fost sărbătorită de peste o mie de persoane la Şiria. Cea de a doua ediţie a „Sărbătorii iei la Cetatea Şiriei” a fost organizată de Primăria Şiria, Consiliul Local Şiria, Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad.

Au participat 12 ansambluri populare din judeţ, printre invitaţi numărându-se preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, vicepreşedintele Ionel Bulbuc şi primari din judeţ.

Consilierul judeţean Garofiţa Popa, preşedintele OFL Arad, una dintre persoanele care s-a ocupat de organizarea evenimentului, susţine că „Sărbătoarea iei la Cetatea Şiriei” reprezintă o întoarcere la tradiţie.

Bineînțeles, primarul Valentin Bot are o echipă pe măsură, iar din această echipă face parte doamna Garofița Popa, consilier județean, care a organizat o sumedenie de activități culturale și alte evenimente extrem de apreciate de comunitate. „Ne bucurăm că reuşim să păstrăm tradiţiile populare româneşti. Purtarea iei ne duce cu gândul la copilărie, istorie şi tradiţie. Chiar dacă temperatura a fost de peste 40 de grade Celsius, am avut peste o mie de participanţi. Ne-am dorit să răcorim sufletele arădenilor şi timişenilor prezenţi prin muzică, joc şi voie bună”, a declarat Garofiţa Popa.

De altfel, doamna consilier a acordat o atenție specială fiecărui invitat în parte, conducându-i la umbră și invitându-i la câte o răcoritoare. Bineînțeles, nu a lipsit nici gulașul.

Într-adevăr, a fost o căldură insuportabilă, de parcă te aflai într-un cuptor, dar cu toate astea atmosfera a fost una frumoasă, mai ales că evenimentul a fost organizat pe o așezare frumoasă, pe Cetate, de unde se vedea întreaga zonă.

Prezenți alături de formațiunile artistice au fost primari și viceprimari. Aici am stat de vorbă cu domnul Iosif Bimbo, primarul comunei Livada, care a precizat că a venit cu drag la această activitate organizată de domnul primar Valentin Bot.

La Sărbătoarea iei de la Șiria au fost prezenți domnii Iustin Cionca și Ionel Bulbuc. Domnul Cionca a precizat: „Eu știu ce organizează domnul Bot. Este un primar ale cărui rezultate le știți cu toții, nu mai are rost să vă vorbesc eu despre ele. Este un primar emblemă pentru județul nostru“.

Bine ați venit“

Cuvântul de deschidere al domnului primar Valentin Bot: „Ați venit, nu ați ținut cont de această arșiță, de căldura insuportabilă. Dar dacă ne gândim că am stat o perioadă de timp izolați, iar această zi pentru noi reprezintă o mare relaxare, atunci eu zic să dăm drumul programului artistic“.

Programul a fost prezentat de doamna Garofița, care este parcă născută pentru cultură. Din program au făcut parte Ansamblul Șiriana; Șiria junior cu Dans din Țara Zărandului – care au fost instruiți de expertul Viorel Popa; Patricia Corbei – solistă vocală. Tot Ansamblul Șiriana a mai prezentat Dans din Bihor; Ansamblul Mugurașii Curtici a fost instruit de Adrian Boloș; Ansamblul Păstrătorii Tradiției din Șicula – instructor Petre Cernea; Ansamblul Spicu Olari – instructor Stoian Florin; Ansamblul Busuiocul din Sântana – instructor Rozalia Pașca; Ansamblul Florile Mureșului Vladimirescu – instructor Adrian Boloș; Grupul Zestrea Țării Zărandului din Almaș, însoțiți de viceprimarul Avram Cristian; Ansamblul Păstrătorii Tradițiilor Covăsânț, instructor Marian Rațiu. După care au intrat pe scenă soliști vocali de muzică populară, acompaniați de Orchestra Frații Sandru, o orchestră renumită la noi în Ardeal. Soliști au fost: Felicia Costa, Radu Mateș, Diana Selagea și Ioana Luguzan Roxiu.

În încheiere, domnul primar a acordat diplome de participare tuturor ansamblurilor și artiștilor de pe scenă, mulțumindu-le totodată tuturor celor prezenți pentru participare și că au îndurat atâta căldură. „La orice activități avem nevoie de forțe de ordine, care au și fost prezente alături de noi: poliția, jandarmeria, și formația civilă de pompieri a primăriei Șiria“, a anunțat primarul Valentin Bot, care nu a uitat să îi menționeze și pe cei care au vegheat ca acest eveniment cu totul special să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.

Domnule primar, îți dorim succes în tot ceea ce faci!

VOICU SIDA 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.