bulci

Cea de-a şaptea ediţie a iubitului festival de folk de la Bulci intitulat acum „Maris Fest“ a avut loc în acest weekend. Acesta s-a ţinut în aceeași locație: în parcul Castelului Mocioni de la Bulci, sat care aparţine din punct de vedere administrativ de comuna Bata. Realizat în organizarea și susținerea Primăriei Comunei Bata, a Consiliului Județean Arad, Centrului Cultural Arad, Festivalul Maris Fest a beneficiat de o participare cu totul deosebită.

Peste 1.000 de iubitori ai genului au venit la festival să-şi asculte interpreții preferați. Mulți au ales să stea la corturi sau rulote, întrucât camparea şi parcarea au fost gratuite, la fel ca şi intrarea la festival.  Aceștia au putut asculta muzică bună din genurile folk și rock, interpreții aducând o notă personală cântecelor. Astfel, vineri au urcat pe scenă: Ioan Gyuri Pascu & the Blue Workers, Hidro Grup 8, format din veteranii perioadei de efervescenţă pop-rock a Aradului, Nova Band, Corso Band, Old Lady`s Band, Vasile Gondoci și formația rock Fantazia, de la Palatul Copiilor din Arad, care a câștigat recent trofeul Concursului Național de Interpretare vocal-instrumentală „Muz­ritm”, de la Vatra Dornei. Vineri seara, după concert, a avut loc și un foc de tabără, unde participanții s-au putut încălzi, când s-a lăsat seara.

Cei care au încheiat seria concertelor de vineri seara au fost Ioan Gyuri Pascu, acompaniat la orgă de nimeni altul decât Vlady Cnejevici, membru longeviv al trupei Pasărea Colibri, şi la chitară-bass de arădeanul Teo Boar, care a activat la formaţia Pacific, dar şi la Pasărea Colibri. Ioan Gyuri Pascu a rămas plăcut impresionat de locurile vizitate pentru prima oară şi de ospitalitatea oamenilor din zonă.  „E pentru prima dată când am ajuns aici la Bulci. E foarte frumos. Întotdeauna, am ajuns cam până pe la Săvârşin. Am ajuns, dar n-am trecut niciodată Mureşul încoace. Mă bucur foarte mult. Mi-e frică de apă că nu ştiu să înot, chiar nu ştiu să înot. Aşa că numai Oltul îl trec că-s voinivel, dar Mureşul nu. Voiam să vă spun că cu domnul Vlady s-a întâmplat să cânt, de aceea deviez puţin de la genul folk, că am văzut că a deviat toată lumea şi atunci suntem toţi nişte deviatonişti.”, a spus Ioan Gyuri Pascu.

Festival susţinut de pasionaţii genului

De remarcat, că festivalul de la Bulci este făcut cu un buget restrâns, dar cu foarte multă dăruire şi ajutor de la prieteni. „Noi abia avem puţin peste 2000 de euro pentru aceast eveniment, la fel ca şi anul trecut. Prin comparaţie, festivalul folk de la Gărâna a avut anul trecut un buget de 15.000 de euro. Cu toate acestea, noi, câţiva nebuni frumoşi ai Aradului, ne încăpăţânăm să ducem acest festival mai departe”, a subliniat Ionel Costin, unul dintre organizatori. Bugetul festivalului fiind redus, organizatorii au găsit o soluţie mai pitorească pentru cazarea artiştilor, care au fost primiţi cu mult drag în familiile localnicilor. Interpreţii au fost încântaţi de ospitalitatea bătană, chiar şi Ioan Gyuri Pascu a ţinut să le mulţumească gazdelor din localitatea Ţela pentru atenţia şi căldura cu care l-au primit.

Festivalul Maris Fest contribuie la redescoperirea şi menţinerea fenomenului muzicii folk în rândul amatorilor de muzică bună. Sâmbătă seara au urcat pe scenă Adrian Ivanițchi, Didina Curea, Vizi Imre, Cristian Buică, Nelu Pitic, Daniel Julean & Trupa de Serviciu, Felix Alin Bejan şi Grupul Ama. Atmosfera a fost incendiară, alternând între melodii care au electrizat publicul şi cântece bine cunoscute ale genului folk, care au adus o licărire de nostalgie în sufletele participanţilor.

Maris Fest se remarcă prin atmosfera flower-power, specifică anilor 60-70, fiind din acest punct de vedere probabil unic în România.  Anul acesta, la festival au participat inclusiv tineri din Franţa, Canada şi chiar Australia.

Recomandările redacției