Unul dintre cele mai importante evenimente literare din judeţul Arad va avea loc, în 11 și 12 septembrie, la Săvârşin, sub patrimoniul scriitorului Dorel Sibii.
 
La acest eveniment, care a câştigat cu timpul un specific distinct, participă 30 – 40 de scriitori din partea de vest a ţării (judeţele Arad, Bihor, Hunedoara) în special cei afiliaţi la Filiala Arad a Uniunii Scriitorilor din România, dar şi invitaţi, cu personalitate literară recunoscută, din alte părţi ale ţării.
De asemenea, participă şi public consumator de literatură din Săvârşin şi localităţile învecinate.

Recomandările redacției