Sfârşitul de săptămână ce tocmai se duse, a fost marcat de o manifestare culturală de prestigiu: Festivalul Naţional de Literatură „Dorel Sibii“ de la Săvârşin, care, iată, a ajuns la ediţia a XIX-a. Scriitorul şi editorul Ioan Matiuţ, unul dintre organizatori ne-a declarat despre această manifestare: „Festivalul de Lite­ratură «Dorel Sibii» de la Săvârşin s-a organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean, Primăria Comunei Săvârşin, Filiala Arad a Uniunii Scriitorilor din România şi Revista ARCA. Dorel Sibii a fost un cunoscut scriitor arădean, autor a mai multor cărţi de poezie, proză şi teatru pentru copii. Totodată, menţionez că în perioada 11-16 septembrie, sub aceeaşi egidă se desfăşoară Tabăra de Creaţie a Tinerilor Scriitori, tabără la care participă tineri creatori de literatură din toată ţara“.
Referitor concret la ediţia din 2017 a festivalului, poetul Vasile Dan, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România Filiala Arad, fondatorul şi redactorul şef al Revistei de Cultură ARCA, ne-a declarat următoarele: „Deşi a pornit modest la drum (1999, la un an de la stingerea din viaţă a scriitorului Dorel Sibii originar din comuna Săvârşin) cu participarea unui număr restrâns de scriitori de la Revista ARCA în frunte cu Vasile Dan, redactorul şef şi la iniţiativa poetului local Ioan Vodicean, Festivalul de Literatură de la Săvârşin a câştigat an de an în prestigiu şi personalitate. A reuşit să atragă pe toţi scriitorii emblematici din partea de vest a ţării – Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Timiş, ba chiar şi din Voivodina.
În urmă cu 12 ani, Casa Regală a României prin generozitatea Alteţei Sale Regale Principesa Margareta s-a alăturat proiectului, oferind în fiecare ediţie un premiu râvnit unui scriitor important din literatura contemporană. Printre cei 12 câştigători ai Premiului Alteţei Sale Regale «Principesa Margareta» se numără: Adrian Popescu, Ion Mureşan, Daniel Vighi, Şerban Foarţă, Vasile Dan, Horia Medeleanu, Ioan Moldovan. Câştigătorul proaspetei ediţii a fost poetul Traian Ştef, redactor şef al venerabilei Reviste Familia din Oradea. Noutatea ediţiei din acest an este ceea ce s-a numit «Calea Regală», o lectură publică maraton la care au participat toţi poeţii şi prozatorii prezenţi la festival, circa 40 de creatori. Aceştia au onorat genericul lecturii «Calea Regală».
A doua zi a festivalului, un juriu calificat a acordat următoarele premii: Constantin Butunoi şi Nicolae Szekely-poezie; Andrei Mocuţa şi Ionel Costin- proză, precum şi un premiu special pentru fidelitate faţă de acest festival lui Vasile Dan, care a fost şi moderatorul evenimentului“.
Aşadar, şi această ediţie a festivalului a fost una foarte interesantă.

Recomandările redacției