VOICU SIDA 

Festivalul Oinei a avut loc în aer liber, la Joia Mare. De asemenea, a avut loc și dezvelirea unei plăci în memoria învățătorului Lazăr Vesa, a cărui activitate s-a întins pe durata a trei decenii. Acest dascăl a dat atâtea generații de copii din Joia Mare. Pe lângă cariera de dascăl, a iubit sportul, iar iubirea sa a împărtășit-o atât tinerilor din sat, cât și altora din localitățile învecinate, care, de asemenea iubeau sportul de oină.

Astfel, s-a format o asociație social culturală tradițională: Străjerii Cociubei! Cu această ocazie, a fost sărbătorită împlinirea a 50 de ani de când echipa de oină Măgura Joia Mare obținea primele rezultate: se clasează printre cele mai bune echipe sătești din țară, comemorându-l totodată pe mentorul lor, care a plecat cam devreme din fruntea echipei, lăsându-și atât elevii de școală, cât și sportivii de oină cu un gol în suflet.

Organizatorii au fost doar trei persoane care au reprezentat această asociație: Pavel Cristea, Marius Brașai și familia Vesa Rafila. A fost o organizare foarte frumoasă și bineînțeles și reușită, în aer liber.

Activitatea a început cu oficierea, de către un sobor de preoți, a unei slujbe religioase, după care s-a prezentat programul desfășurării acestei activități și a urmat dezvelirea unei plăci comemorative în memoria învățătorului Lazăr Vesa. După aceea a fost un Simpozion cu tema: „Oina – prezent și perspective. Rolul școlii, bisericii și societății în formarea tinerei generații“. S-au acordat diplome și medalii celor care au făcut parte din echipa de oină Măgura Joia Mare, după care a fost un joc demonstrativ de oină și bineînțeles s-a continuat cu un program artistic, susținut de formații ale Școlii Gimnaziale Lazăr Tâmpa din Almaș, fanfara, dansuri populare, grupuri vocale, soliști vocali de muzică populară, Alexandru Pop Zărăndan, Viorel Rus din Bistrița Năsăud, Florentina Bârle Abrudan din Alba, Elena Moisescu din Hunedoara și taraful condus de George Omota, Tulnicăreasa din Țara Moților: Elisabeta Rusu din Alba și Daniel Stan din Bulzeștii de Sus, care a venit cu tricolorul așa cum de altfel o fac moții care sunt mândri de tricolorul lor și de Craiul Munților Avram Iancu.

Voicu Sida

 

Recomandările redacției