paradaici

După ce ultimele acorduri ale celebrului festival măcean al părădăicilor – adică „Sărbătoarea Părădăicilor“ după denumirea oficială – s-a încheiat, organizatorii au făcut un bilanț final ce relevă… cifre și situații deosebite.

După cum ne preciza „sufletul sărbătorii“ – l-am numit pe preotul Tudor Budeanu – cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de la Macea a fost cu adevărat o reușită.

„Și această ediţie – desfășurată în două zile consecutive – a consemnat un număr mare de participanţi, noi numărând peste 6500 de persoane. Nu au lipsit nici oficialităţile, standurile cu produse fiind vizitate de parlamentarii Claudia Boghicevici şi Constantin Traian Igaş, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Adrian Ţolea și, firește, de primarul Ioan Mercea dar și alți oficiali. Dacă sâmbătă, 11 iulie a fost ziua sportului – adică Festivalul părădăicilor pe biciclete, cu 116 participanți la start, ei parcurgând 34 de km pe ruta Macea-Sânmartin-Grăniceri-Sânmartin-Macea – duminică a fost ziua activităților cultural-folclorice. Organizatori au fost: Consiliul Judeţean prin Centrul Cultural Județean Arad, Primăria Macea, Asociaţia pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural și Clubul Sportiv Experiența Multisport; dintre parteneri: Parohia Ortodoxă Macea, Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, Asociaţia Bicicliştilor Amatori, Icetech, Century Bike, Asociaţia Millennium Center, Newsar.ro, Pure JATOMI Fitness, ProManiac“ ne-au descris foarte pe scurt, reprezentantul organizatorilor, bilanțul festivalului măcean.

Recomandările redacției