La poalele crucii şi la umbra bisericii Parohiei Ortodoxe Arad-Grădişte 1 s-au adunat românii pentru a se bucura de faptul că sunt români. A VIII-a ediţie a „Festivalului Românilor de Pretutindeni” a avut loc în Arad, la acest sfârşit de săptămână, iniţiatorul şi coordonatorul acestui festival fiind P.C. părinte consilier Mihai Octavian Blaj.
Şi în acest an, la acest eveniment au participat români nativi din Serbia (Timoc și Banatul Sârbesc), Republica Moldova (Chișinău), Ucraina (Ismail, regiunea Odesa) și Ungaria. Scopul acestui eveniment este acela de a crea legături între românii din jurul granițelor României, de cunoaștere a vieții cotidiene și problemelor cu care se confruntă, a drepturilor și libertăților pe care le au de manifestare a identității naționale, în țările de unde provin. Un alt scop al Festivalului a fost prezentarea frumuseții folclorului românesc de oriunde ar trăi românii.
Startul festivalului a fost dat pe platoul Catedralei Arhiepiscopale unde s-au adunat participanţii, de aici plecând în Parada portului popular, cu icoane şi drapele tricolore în mâini spre Biserica Parohială din Grădişte. Aici au fost aşteptaţi de numeroşi credincioşi, în mijlocul lor având trei ierarhi: ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului; PS Siluan, Episcopul Românilor din Ungaria şi PS Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Alături de aceştia au fost şi reprezentanţi ai administraţiei locale.
A fost o seară de profundă trăire românească în care inimile tuturor celor prezenţi s-au unit sub tricolor, într-o rugăciune şi cântare comună a frumuseţilor acestui neam.
Partea artistică a festivalului a debutat cu Imnul de Stat intonat de fanfara „Sunetul Aradului” urmat de Polieleul Românilor şi Hora unirii intonate de toţi cei prezenţi. În continuarea programului Corul „Unirea Gră­- dişteană” al Parohiei Grădişte 1, condus de profesoara Corina Teuca, a susţinut un recital de cântece patriotice şi prelucrări folclorice, urmat fiind de Corul Bărbătesc al Bisericii Ortodoxe Covăsânţ, dirijat de Marius Oneţ.
Au urmat apoi programul artistic al invitaţilor care a dus un plus de culoare, frumuseţe şi trăire autentică românească, stârnind ropote de aplauze şi lacrimi în ochii celor prezenţi.
Un moment deosebit a fost prezenţa artistului Marius Ciprian Pop acompaniat de Orchestra Rapsozii Zărandului condusă de către maestrul Petrică Pașca, acestora alăturându-se şi artistele Cornelia Căprariu Roman şi Malvina Nagy. Prezentarea programului artistic a fost realizată de către talentata actriţă Angela Petrean Varjasi. Organizarea acestui eveniment a fost sprijinită de către Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad.
Seara s-a încheiat cu promisiunea revederii la ediţia următoare, ediţie ce va fi pusă sub semnul Centenarului Marii Uniri.
Diac. Călin Teuca

Recomandările redacției