deschidereLa Bata s-a ținut duminica trecută a VII-a ediție a „Festivalului Vânătorilor“, o manifestare care a înregistrat an de an un succes de-a dreptul… „exploziv“. Anul acesta însă, după estimările organizatorilor, pe durata întregii zile, la pensiunea „Bade Ioane” au fost în jur de 5 000 de oameni, cu participanți cu tot, adică un succes de public dreptul răsunător.

Pentru că despre deosebita listă de oaspeți am scris – și s-a scris – iar despre lista completă a participanților vom scrie în numerele viitoare, am dorit să vedem care a fost impresia principalului organizator al acestei deosebite manifestări cu caracter cinegetic, Ion Micurescu – zis Badea Ion, primarul comunei Bata.

„Oricât de modest aș vrea să fiu, nu pot să nu-mi exprim bucuria că am reușit să organizăm eficient – vorbesc de Consiliul Județean Arad și de noi, Primăria Bata – și să ducem la bun sfârșit o zi cu o astfel de încărcătură, cu un număr atât de mare de puncte în program. În al doilea rând mă bucur că vremea a ținut cu noi – deși se anunța vreme rea, cu ploi. Apoi mă bucur că atât de multă lume a fost interesată de vânătoare și de tot ce presupune ea – atât din punct de vedere moral cât și material. Am primit felicitări chiar de la fostul premier al României – domnul Emil Boc, pentru ceea ce am reușit să expunem în festival – ceea ce nu e puțin lucru. Au fost în total 26 de corturi – cu 26 de ceaune, oaspeți de peste tot – inclusiv din Belgia, Germania, Spania, Ungaria. A fost a doua oară când au venit și cluburile șoimarilor – aspect pentru care le mulțumim reprezentanților Universității Vasile Goldiș. Și, nu în ultimul rând – deși costurile nu sunt mici, deși am ajuns la a șaptea ediție – prin sprijinul Consiliului Județean am reușit să păstrăm intrarea gratuită la acest festival pentru ca tot mai mulți oameni să aibă ocazia să vadă pe viu cât mai multe aspecte a acestei întedeletniciri străvechi“ au fost câteva dintre considerațiile pe care ni le-a împărtășit primarul Ion Micurescu, el însuşi un împătimit și totodată titrat vânător.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției