Festivalul vinului va avea loc în acest week-end, la Arad

0
339
vinul
Festivalul vinului va aduna la Arad zeci de producători

Zeci de soiuri de vinuri vor fi expuse şi comercializate la ediția din acest an a Festivalului Vinului de la Arad, printre acestea numărânduse şi cadarca de Miniş, vinul preferat al împărătesei Maria Tereza.

Festivalul Vinului se va desfășura în fața Palatului Administrativ, în perioada 14-16 noiembrie, la eveniment urmând să participe producători de vin din județ, dar şi din ţară, care vor ocupa 28 de căsuţe.

Organizatorii evenimentului, Centrul Municipal de Cultură Arad şi Primăria municipiului Arad au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că, în aceste zile, a fost montată platforma pe care au fost amplasate căsuțele în care producătorii de vin, și nu numai, își vor comercializa marfa.

“La acest festival, considerat unul dintre cele mai importante festivaluri în aer liber din judeţul Arad, vor participa principalii producători de vin din Podgoria Aradului, precum şi producători din zona viticolă Diosig, judeţul Bihor. Sperăm să fie un eveniment plăcut pentru cei care vor dori să deguste un pahar cu vin şi să petreacă în aer liber. În cadrul festivalului a fost pregătit şi un program artistic care va conţine o selecţie de muzică specifică acestui tip de eveniment, recitaluri folk, muzică populară, de petrecere şi muzică lăutărească”, a precizat Daniela Pădurean-Andreica, directorul executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad.

Producătorii de vin din Podgoria Aradului au spus că vor fi pregătite pentru acest festival vinuri albe şi roşii dar şi produse tradiţionale din judeţul Arad.

“Vom participa la festival cu mai multe vinuri printre care şi cadarca de Miniş. Datorită acestui soi, podgoria noastră a intrat în istorie, deoarece în anii 1750 era vinul roşu preferat în curtea Habsburgică”, a precizat Ionuţ Raţă, reprezentantul unui producător de vinuri care va participa la festival.

 

Programul spectacolelor

 

Pe scena care va fi amplasată pe platoul din fața Primăriei vor urca în prima seară a festivalului, în 14 noiembrie, Lucian Zadic, Alexandra şi Lucian Drăgan, Melisa Ţolea şi Ricardo Caria.

În cea de-a doua seară, în 15 noiembrie, pe scenă vor fi prezenți Daniel’s Band, Nelu Pitic, Daniel Julean şi Trupa de Serviciu, Nova Band, Oliver Goilean şi On the Edge.

Seara zilei de 16 noiembrie vor susţine recitaluri Tinu Vereşezan, Ştefan Muntenaş, Viorel Leric, Aurel Ungur, Ramona Ancateu, Irina Iovescu, Lascu Carol, Ionuţ Langa, orchestra Vasile Balc şi soliştii Sorin Gligor şi Geanina Giblac.

Spectacolele vor începe, în fiecare seară, de la ora 18.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.