Festivalurile Untold, Electric Castle și Neversea au fost anulate anul acesta

0
167

Cele mai mari festivaluri din ţară, Untold, Neversea și Electric Castle, au fost anulate oficial din cauza pandemiei și a restricţiilor impuse. Organizatorii au făcut anun­ţul ieri dimineaţă, oferind indicaţii pentru cei care au cumpărat deja bilete, scrie Libertatea.
Organizatorii Untold și Neversea, care se desfășoară în Cluj și în Constanța, au anunțat că cele două festivaluri au fost amânate pentru anul 2021, în contextul în care evenimentele cu peste 1.000 de persoane ar putea fi interzise până pe 31 august 2020. „În contextul incertitudinii care planează asupra industriei de evenimente, al continuării condițiilor stricte prin care oamenii pot lucra împreună, dar și al faptului că Ministerul Culturii a trimis în Parlamentul Româ­niei un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1.000 de persoane până pe 31 august 2020, considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară. Cu inima frântă, dar cu certitu­dinea că luăm cea mai bună decizie pentru sănătatea și siguranța tuturor românilor, luăm decizia de a amâna Untold și Neversea din acest an, pentru anul 2021”, au anunțat organizatorii celor două festivaluri.
Cei care se vor afla în imposibilitatea de a participa la ediția din 2021 vor putea opta pentru „refund” (n.r. restituirea ba­nilor) în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021.
Untold era programat în perioada 31 iulie – 2 august 2020 la Cluj-Napoca, iar Neversea, în perioada 2 – 6 iulie 2020 la Constanța, iar în cele patru zile sunt sute de mii de participanți.
O decizie similară a fost luată și de organizatorii Electric Castle, festival care se desfășoară în comuna Bonțida, în apro­piere de Cluj. Ediția cu numărul 8, care era programată în perioada 15-19 iulie, a fost amânată pentru 14 – 18 iulie 2021. Organizatorii au precizat că toate biletele achi­ziționate pentru ediția a VIII-a rămân vala­- bile, iar noi detalii și opțiuni vor fi anun­țate în următoarele zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.