Gruparea feminină de tenis de masă a CS Municipal continuă să performeze la nivel naţional, iar medalia cucerită în acest an se numără printre rezultatele de top ale sportului arădean de echipă.
Astfel, după locul 4 obţinut sezonul trecut, fetele pregătite de Cristian Dodean au cucerit, sâmbătă, medalia de bronz în Superligă, după o dublă victorie, 5-4 vineri şi 5-2 sâmbătă, cu Politehnica Iaşi! Cele două formaţii au convenit să joace ambele confruntări la Arad, în sala din incinta complexului „Emil Prokopecz”, câştig de cauză având jucătoarele CSM-ului.
În primul joc, Andreea Fistyulof şi sârboaica Aneta Maksuti au punctat de două ori, iar Bianca Crişan o dată, iar în al doilea, Maksuti a adus trei puncte, iar Crişan şi Fistyulof şi-au adus şi ele aportul cu câte o victorie.
Din lotul echipei arădene a mai făcut parte şi o altă sârboaică, Ivana Vejnovic. Daniela şi Andreea Dodean, revenite acasă, în vacanţă, au ţinut să le fie alături jucătoarelor de la CSM Arad, la fel ca şi directorul clubului, „Puşa” Mihalache, bucuroasă de încă o medalie importantă pentru secţia de tenis de masă.
„Dedic medalia unchiului meu din America, care e în vizită la noi şi a fost la sală, susţinându-ne în ambele zile. De asemenea, îi mulţumesc familiei mele, care mă susţine necondiţonat! Felicitări fetelor, care au demonstrat încă o dată că au valoare, obţinând o medalie preţioasă”, spune antrenorul Cristian Dodean.

Recomandările redacției