famfeussiUna dintre achizițiile reușite ale „Bătrânei Doamne” în acest sezon poartă numele lui Patrice Feussi. Camerunezul s-a impus rapid în primul „unsprezece” al arădenilor pe banda dreaptă, având în general prestații bune. În toamna anului trecut, jucătorul de culoare a suferit puțin stând departe de familia sa, însă problema s-a rezolvat la începutul lunii trecute. Soția Vanessa și cei doi băieței ai săi, Edel (4 ani) și Adaia (3 ani) s-au mutat de la Paris la Arad, utistul simțindu-se mult mai liniștit și putându-se concentra doar pe ce are de făcut pe „dreptunghiul verde”. „E foarte important să-i ai pe cei dragi lângă tine. Acum chiar pot să spun că sunt cu capul doar la fotbal și la obiectivul echipei. Se știe că ne dorim să promovăm și pentru asta trebuie să câștigăm mereu de acum înainte. Pentru o echipă care trebuie să ia mereu cele trei puncte nu este important cum joacă. Practic, jucătorii nu-și pot demonstra întreaga lor valoare, se gândesc doar la rezultatul final și-și propun să facă ceea ce este necesar pentru asta și nimic mai mult”, a punctat Feussi.
Împotriva celor de la FC Olt, valorosul fundaș a intrat cu dureri la gamba piciorului stâng. „A trebuit să strâng din dinți și așa voi face ori de câte ori este nevoie de mine. Vineri, am întâlnit o echipă ce s-a apărat cu nouă-zece oameni, în astfel de meciuri trebuie să ai răbdare. Statistica spune că în ultimele partide am înscris mereu. Dacă suntem disciplinați și atenți în apărare, un gol e destul să ne atingem scopul, așa cum s-a întâmplat și cu Poli, Corona și acum Olt”, a mai explicat fotbalistul de 28 de ani.
Sâmbătă, UTA se deplasează în județul Vâlcea pentru o altă întâlnire extrem de importantă, împotriva fostului coleg de echipă al lui Patrice Feussi. „Am fost coleg cu Claudiu Niculescu la Genoa, prin 2002, 2003, e un băiat de treabă și, din câte văd, un antrenor bun. În tur, înaintea meciului cu FC Bihor, când eram suspendat, am schimbat câteva cuvinte cu Claudiu, am glumit puțin, cred că revederea va fi plăcută și sâmbătă. Dar, îi transmit de pe acum că venim să câștigăm o partidă nu importantă, ci fundamentală pentru noi. Sigur, se mai pot întâmpla multe până la finalul campionatului, dar nu mai vrem să depindem de alte rezultate, ci doar de noi. Am văzut și meciul cu Bihorul, Damila e o echipă solidă, care nu îi lasă prea multe spații adversarului. Dar, dacă UTA își va face jocul obișnuit și va fi încrezătoare în forțele ei, putem scoate maximn. Iar o victorie nu ar fi importantă doar pentru clasament, ci și pentru starea noastră mentală pentru următoarele partide”, mai crede optarul arădenilor.
După cum se știe, Feussi a fost amendat cu 500 de euro după cartonașul galben încasat pentru proteste la finalul disputei de la Mioveni. „Eu atunci am comentat în numele echipei pentru un arbitraj ostil, nu numai în numele meu. Dar, nu comentez decizia președintelui, are tot dreptul să o ia, dacă dânsul consideră că am greșit. Nu m-au făcut pe mine acei bani, treaba mea este să joc fotbal și să-mi aduc contribuția la victoriile echipei. Îmi doresc mult să promovez cu UTA și, dacă se poate, să rămân cât mai mult timp aici”, a încheiat utistul.

Recomandările redacției