Round of 16 - France vs NigeriaFIFA a apreciat, luni, drept „inacceptabile” acuzaţiile presei germane privind un eventual „plan ascuns” pentru ca arbitrii să nu sancţioneze prea mult faulturile în vederea unui spectacol mai bun, dar în detrimentul sănătăţii jucătorilor.
„Există acuzaţii în presa germană, conform cărora FIFA a pus la punct un plan ascuns prin care incită arbitrii să nu dea prea multe cartonaşe galbene sau roşii pentru a favoriza spectacolul în detrimentul jucătorilor, precum în cazul lui Neymar, care a fost accidentat: este inacceptabil. Luni se va lua o decizie privind deschiderea unei eventuale proceduri disciplinare în cazul columbianului Zuniga, care          l-a accidentat pe Neymar, iar noi vom fi criticaţi indiferent ce se va întâmpla, dar asta este situaţia. Însă a spune că este un plan pentru a nu sancţiona jocul dur şi a risca accidentările, este inacceptabil”, a declarat Walter de Gregorio, director de comunicare al FIFA.
Neymar nu va mai evolua la Cupa Mondială după ce şi-a fracurat o vertebră la meciul cu naţionala Columbiei, el fiind accidentat de Juan Zuniga. Jucătorul columbian nu a primit cartonaşul galben pentru acest fault. De altfel, media de cartonaşe galbene pe meci de la CM 2014 este cea mai mică de la un turneu final din ultimii 28 de ani, în 1986, când media a fost de 2,55 cartonaşe pe meci. Cu 2,8 cartonaşe galbene pe meci, media din acest an e mai mică cu aproape un cartonaş pe meci faţă de 2010, când a fost de 3,82 de avertismente şi cu aproape 2 cartonaşe mai puţin decât în 2006, 4,79 cartonaşe galbene pe meci.

Recomandările redacției