Senatorul de Arad Mihai Fifor a demisionat din funcţia de ministru al Apărării, înainte de începerea şedinţei CEx al PSD în care se discută remanierea guvernului. Demiterea lui Fifor se vehicula de mai multă vreme, acesta fiind acuzat că semnat celebra scrisoare antiDragnea, fapt, însă, neconfirmat până acum. Fifor a declarat că a demisionat pentru a se putea implica mai mult în gestionarea politică a activităţii partidului. Deputatul de Arad Dorel Căprar, preşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, este dat aproape sigur ca succesor al lui Fifor.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției