Moartea liderului trupei Cargo, Adi Bărar (61 de ani), răpus de Covid-19, a lăsat multă durere în sufletele familiei cunoscu­tului rocker, a colegilor de trupă și a fanilor acestuia. Adi Bărar a fost înmormântat marţi, într-un cimitir din Timișoara, în prezenţa familiei și a câtorva prieteni foarte apropiaţi.
Adi Bărar a fost condus pe ultimul drum și de către motocicliști, căci rockerul a fost, în timpul vieții, unul dintre membrii marcanți ai comunității căreia, de altfel, i-a compus și imnul.
Din păcate, din cauza restricțiilor din Timișoara, la înmormântarea lui Adi Bărar, unul dintre simbolurile rock-ului românesc, nu au putut participa decât 20 de persoane, adică familia și membrii trupei pe care a înființat-o cu ani în urmă.
Imediat după ce și-a condus părintele pe ultimul drum, fiica celebrului roker, Delia Bărar, a postat pe conturile de socializare câteva fotografii în care rockerul zâmbea larg și o conducea la altar. Fotografia era însoțită de un mesaj sfâșietor. „Așa vreau să mi te amintesc. Cu zâmbetul pe buze, cu o energie care nu va putea fi vreodată egalată. E o pierdere imensă care nu poate fi cuprinsă în cuvinte, însă știu sigur că nu vei fi uitat vreodată. «Muzica mea trebuia în primul rând să reflecte pământul pe care călcăm», spunea el. Ne luăm rămas bun de la el ca și pământean, dar îl vom păstra în suflet mereu, pentru că ceea ce a creat el nu va muri niciodată. Drum lin către stele tati, sufletu-mi spune mi-e dor, îmi vine să strig ajutor, aș vrea să mă fac vrăjitor sau aripi să-mi crească să zbor, pân’ la lună și pân’ la stele aș zbura, pân’ la soare n-ar fi departe-n mintea mea, să te mai zăresc măcar o dată aș vrea…”, a fost postarea sfâșietoare a Deliei Bărar, fiica neconsolată a lui Adi Bărar, de la Cargo.
Adi Bărar, liderul trupei Cargo, s-a stins din viață pe 8 martie, răpus COVID-19. Artistul era internat în stare gravă la Terapie Intensivă, la Spitalul Județean din Timișoara, iar în ciuda tuturor eforturilor medicii nu i-au putut salva viața. „Este răpus în mod clar de această boală care i-a afectat inițial plă­mânii aproape complet și ulterior, toate organele și, în final, în ciuda tuturor eforturilor făcute, a tehnicilor de susținere a funcțiilor vitale, a medicației, a îngrijirilor, a pierdut lupta”, a declarat medicul Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anes­tezie și Terapie.

Recomandările redacției