Fiii satului Şiad s-au întors acasă pentru a sărbători hramul Bisericii

0
1308
Praznicul Adormirii Maicii Domnului are o însemnătate şi o încărcătură
emoţională mai aparte pentru locuitorii satului Şiad din comuna Craiva.
În ultimii doi ani de zile, Parohia Şiad, condusă de inimosul preot
Cosmin Iercoşan, odată cu sărbătorirea Hramului Bisericii, organizează
şi întâlnirea cu fiii satului. Evenimentul este susţinut şi de către primarul
comunei Craiva, Ioan Bercea.
 
Organizarea concomitentă a celor două evenimente aminteşte de trecutul
aşezărilor româneşti, în care Biserica reprezenta principalul reper pentru
locuitorii săi. Hramul Bisericii este totodată şi sărbătoarea localităţii.
După acest reper s-a ghidat şi părintele Cosmin Iercoşan, preotul paroh:
„Fiii satului Şiad este la a doua ediţie. Prima s-a desfăşurat anul
trecut şi vrem ca acest eveniment să devină o tradiţie pentru satul
Şiad. Hramul Bisericii nu îşi are rostul dacă nu este sărbătorit odată
cu Fiii satului“.
Sărbătoarea a început în Biserica din localitate, unde cinci preoţi au
săvârşit Taina Sfântului Maslu şi slujba de Parastas pentru toţi cei care
au trecut în nefiinţă din sat. Biserica a fost neîncăpătoare, iar după
încheierea slujbei toţi cei prezenţi s-au deplasat la Troiţa din dealul
Şiadului, unde a avut loc slujba de Parastas pentru eroii neamului. Aici
au fost aşteptaţi de către primarul Ioan Bercea, care s-a ocupat până în
detaliu ca lucrurile să fie aşa cum trebuie.
 
La troiţă au fost prezenţi şi doi fii ai comunei Craiva, care au făcut o
carieră în politică: Sergiu Bâlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean
Arad, a cărui mamă este din Rogoz, şi senatorul Neluţu Cristina, din
Chişlaca.
 
După săvârşirea Parastasului, profesorul de istorie, Duma, a povestit în
câteva cuvinte însemnătatea Troiţei din vârful dealului Şiad: „Totul s-a
petrecut în cel de-al doilea Război Mondial, când o divizie a IX-a
maghiară a efectuat o contraofensivă pe Valea Mureşului şi a Crişului
pentru a stopa înaintarea armatei române. În luna septembrie 1944,
divizia Armatei maghiare, venind dinspre Ucuriş, a campat în pădurile de la Şipot. Pe acest deal, chiar în acest loc, se aflau soldaţi români care aveau o foarte bună vizibilitate de tragere. Din păcate, însă ungurii au intrat prin Şiad şi i-au încercuit pe soldaţii români care se aflau pe deal, omorându-i“.
 
Agapă frăţească
 
Sărbătoarea a continuat cu o agapă frăţească, atmosfera fiind întreţinută
de o formaţie de muzică populară. Organizatorii s-au asigurat ca toată
lumea să aibă de mâncare, de băut şi poftă de bună dispoziţie. „Este un
început foarte bun pentru satul Şiad. Aş vrea ca pe viitor să fie
anunţaţi toţi fiii satului, astfel încât sărbătoarea să fie una şi de mai
mari proporţii ca şi până acum. Mă bucur că sunt foarte mulţi tineri
aici, se simt bine şi socializează. Nu am văzut pe nimeni să stea pe
telefon. Toată lumea discută, deapănă amintiri. Asta înseamnă, într-
adevăr, o sărbătoare a satului, a satului de odinioară“, ne spune
primarul Ioan Bercea.
 
Printre cei prezenţi s-au numărat fii ai satului de toate vârstele. „Am 54
de ani şi aproape toată viaţa am trăit în acest sat binecuvântat de
Dumnezeu. Foarte mulţi cunoscuţi şi apropiaţi de ai mei au plecat, de-
a lungul timpului, prin alte părţi. Cei mai mulţi s-au stabilit la Arad,
un astfel de caz fiind chiar cel al fratelui meu. Am avut nenumărate
ocazii de a pleca şi eu, să mă stabilesc în alte părţi, dar nu am făcut-o.
Pot spune, în acest fel, că sunt într-adevăr un fiu al satului Şiad. Am
fost şi cantor al Bisericii din Sat, vreme de mai mulţi ani“, ne-a
povestit Gheorghe Tarce.
 
Impresionaţi de lucrările efectuate de INTECO HOLDING
 
Cei care au străbătut satul Şiad au avut parte de o surpriză plăcută din
partea primăriei. Drumul a fost asfaltat în întregime, pentru prima dată
de la existenţa satului. Locuitorii şi cei veniţi la sărbătoare au fost
impresionaţi de calitatea lucrării, de faptul că „în Şiad există şosea de o
calitate cum rar găseşti şi în străinătate“.
„Lucrările au fost realizate de firma INTECO HOLDING şi sunt de-a
dreptul impresionat de calitatea şi seriozitatea cu care s-a lucrat. Sunt extrem de mulţumit de drum. În mod normal, grosimea stratului de asfalt trebuia să fie de maxim şase centimetri, iar cei de la INTECO
HOLDING au mers până la 10 centimetri. Este un lucru care se
întâmplă mai rar în străinătate şi niciodată în ţara noastră. De obicei, te aştepţi să îl umple cu doi sau maxim trei centimetri. Sunt convins că acest drum va ţine mult şi bine“, a spus primarul Ioan Bercea.
 
Lucrările de modernizare ale comunei Craiva nu se vor opri aici.
Urmează la drumul din Şiad să se mai realizeze acostamentul şi
marcajul, iar în scurt timp vor începe lucrările de canalizare pentru trei
localităţi: Craiva, Chişlaca şi Coroi. Va exista şi o staţie de epurare,
situată între Craiva şi Coroi.
 
În ceea ce priveşte sărbătoarea Fiii satului Şiad, primarul are gânduri
mari şi în acest sens. Intenţionează ca de anul viitor să premieze pe
stadionul de fotbal pe cei care sunt plecaţi demult din sat şi care au
realizat lucruri măreţe sau au cariere de succes.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.