Mântuitorul Hristos este modelul desăvârşit de înţelepciune bunătate, frumos şi iubire a aproapelui. La fel şi noi oamenii creştini trebuie să-i urmăm modelul atât cât ne este cu putinţă fiecăruia dintre noi. Cu cât educaţia religioasă în mod special este începută la o vârstă fragedă, cu atât valoarea sa va fi mai mare. Mai întâi în familie, copii învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii. Apoi în școală, copiii pot învăța că împreună pot fi un sprijin important în ajutorarea celor neputincioși.
O activitate deosebită a fost desfășurată vineri 20 octombrie 2017  de către copiii Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad la Cantina socială „Sf. Ier. Nicolae” a Arhiepiscopiei Aradului. Elevii, îndrumați de prof. învățământ primar Cristina Maria Ștefănuț și de prof. învățământ primar Alexandra Cociuban, au adunat alimente pentru săracii care beneficiază de serviciile sociale ale Arhiepiscopiei. Copiii au adus la cantină aceste daruri, fiind primiți de părintele Gabriel Mariș, consilier social al Sectorului Social Filantropic și Misionar al eparhiei și de Geanina Ștefănuț asistent social al acestui sector. Copiilor le-a fost prezentată activitatea desfășurată aici, cantina socială, centrul de zi pentru copii „Nașterea Maicii Domnului”, cabinetele medicale „Sf. Doctori fără de arginți Cosma și Damian” și Centrul de Incluziune Socială. La final, copiii au făcut cunoștință cu o parte dintre beneficiarii cantinei, veniți după mâncare.
Scopul acestei activități a fost acela de a-i ajuta pe semenii lor aflați în suferință și nevoie. Cantina socială „Sf. Ierarh Nicolae” dăruiește zilnic, celor 100 de beneficiari, o masă caldă la amiaz. Beneficiarii sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad (persoane cu handicap, persoane de etnie romă, persoane în vârstă care nu au niciun venit, sau care au o pensie mică, pensie socială, familii cu mai mulți copii, persoane fără loc de muncă) la care se adaugă și copiii Centrului de zi „Nașterea Maicii Domnului” a Asociației Filantropia Arad.
„Socotim drept, în semn de aleasă prețuire pentru osârdia și lucrarea social filantropică adusă, a exprima mul­- țumiri, urări de sănătate și îndelungată înzilire tuturor celor implicați în această activitate filantropică dar și îndemnul de a sluji și de acum înainte cu aceeași dragoste și râvnă Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română”, susțin reprezentanții Sectorului Social Filantropic și Misionar al Arhiepis­- copiei Aradului.
(G.A.)

Recomandările redacției