filaretLa 18 ani, Richard Filaret era considerat unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti arădeni. De fapt, fotbalistul crescut de Atletico Arad a şi ajuns în curtea celebrului club Celtic Glasgow, însă, din cauza politicii grupării scoţiene, a fost nevoit să revină acasă după un an de zile. „Eram patru fotbalişti din afara Regatului Unit şi niciunul nu a continuat la Celtic. Academia a ales să crească doar jucători britanici, iar compromisuri pentru fotbalişti din restul lumii sau Europei s-au făcut doar pentru prima echipă. Sunt conştient că a fost şansa vieţii mele să confirm la Celtic, să rămân în fotbalul mare încă din debutul carierei mele, însă aşa a fost să fie. Dacă mai puteam să rămân măcar un an – doi în Scoţia, cred că puteam să fac faţă şi să fiu promovat la prima echipă”, ne-a mărturisit tânărul fundaş.
Filaret a împlinit chiar ieri 22 de ani şi e conştient că mai are multe de spus în sportul-rege. Din vara anului trecut, arădeanul face parte din lotul celor de la Şoimii Pâncota, unde a avut prestaţii destul de bune atât cât a jucat. „Sunt foarte mulţumit că am avut şansa să vin la Pâncota, un club sută la sută profesionist. Lucrez cu un antrenor foarte bun, care face o echipă unită cu Bebe Mitu şi Cristia Irimia şi care ştiu să ne transmită exact ce doresc de la noi. E multă disciplină la echipă, iar experienţa unora ne ajută mult pe noi, cei tineri. Să nu uităm că suntem neînvinşi în deplasare, iar acasă am pierdut doar fiindcă am acumulat oboseală în meciurile de Cupă. Sper ca în retur să facem măcar tot atâtea puncte câte am acumulat toamna trecută, deşi sunt convins că putem mai mult. Să nu uităm că facem parte din cea mai puternică serie de Liga a III-a, cu formaţii de mare tradiţie ca Olimpia Satu Mare sau Corvinul Hunedoara, ce nu-şi permit să rămână prea mult în acest eşalon”, mai crede fotba­listul care a crescut cu George Ţucudean la Atletico.
În ceea ce priveşte prestaţia sa în acest sezon, Filaret consideră că este pe un drum ascendent faţă de anii precedenţi. „Ştiu că nu am foarte mult, nu am fost întotdeauna titular, însă acesta e şi farmecul unei echipe la care trebuie să munceşti săptămână de săptămână pentru un loc în primul unsprezece. Dar, atât cât am evoluat, am simţit că am prins tupeu şi încredere în mine şi asta după o perioadă în care am stagnat. Pâncota e mediul perfect pentru relansarea mea”, a adăugat fundaşul de bandă stângă.
În fine, arădeanul se va întoarce la finalul stagiunii la Gloria Arad, grupare de care aparţine până în vara lui 2014. Totuşi, Richard Filaret speră să facă saltul spre Liga a II-a, de preferat la echipa fa­nion a Aradului: „Am crescut cu UTA în inimă, de mic m-a dus tata pe stadion şi m-a învăţat să iubesc acest club. Aş accepta cu ochii închişi o ofertă de la UTA, nu mi-am pierdut speranţa că într-o zi voi îmbrăca tricoul alb-roşu. Dar, pentru asta, trebuie să-mi văd de treabă, să confirm la Pâncota şi aşa voi fi remarcat şi de cluburi mai puternice”.

Recomandările redacției