File din istoria județului – „Căi Ferate Forestiere” pe ruta Bârzava–Căpruța-Dumbrăvița-Groși

Înainte de 1918, în comuna Dumbrăvița, ca și în toate comunele din Munții Zarandului, pădurile erau particulare, comunale și ale composesoratelor. Pentru această zonă, industria care se dezvoltă în zona Dumbrăvița și Groși este cea legată de exploatarea pădurilor, care oferea locuri de muncă permanente și sezonieră. Aici erau angajați țărani săraci, fără pământ, sau cu pământ puțin. Ei erau numiți,, stânjenari” după unitatea de măsură egală cu 8 metri steri. Munca lor era istovitoare, ei trăind în colibe din bârne, chiar în pădure. Despre exploatarea pădurilor, în Munții Zarandului știm că a început la sfârșitul secolului al XIX lea, când Munții Zarandului sunt împânziți de căi ferate cu terasament îngust. În perioada interbelică apare și calea ferată îngustă Bârzava–Căpruța-Dum­brăvița- Groși (Plisca).
Astfel, până la 1930, numărul firmelor de exploatare a pădurilor a crescut foarte mult, și cum aceste exploatări necesitau un număr mare de muncitori la pădure, mulți locuitori din zonă și prin urmare și din Dumbrăvița și Groșii Noi, în această perioadă se angajează la pădure, fiind o sursă de venit pentru traiul zilnic al lor și al familiilor lor.
Firma de care aparțineau trenulețele (ștrecurile) se numea ,,Căi Ferate Forestiere” și în total, pe ruta Bârzava-Căpruța-Dumbrăvița-Groși și retur, circulau 2 trenuri cu locomotive de abur mari și două locomotive cu abur mai mici.
Pentru funcționarea acestor locomotive se folosea ca și combustibil tot lemne sau cărbuni.
Fiecare trenuleț-ștrec avea un mecanic, un fochist care alimenta cu cărbune și câte 3-4 frânari, pentru fiecare vagonet câte un frânar, trenulețul avea 3-4 vagoane. Unul din cei 3-4 frânari era șef de tren. Prima dată s-a construit calea ferată cu terasament îngust de la Bârzava-Dum­brăvița (pe Pârâul Stănesii, Zoicești până în apropiere de Baia) iar mai apoi s-a făcut cale ferată îngustă spre Groși, pe Valea Plischii, o cale ferată îngustă principală, până aproape de locul unde fu­sese prima vatră a satului Groși, iar pe pâraiele la­terale erau căi ferate înguste secundare, unde intrau vagonete mai mici, vagoane care erau trase de cai, cele goale până la capătul pâraielor, iar după ce erau încărcate, vagoanele coborau singure dirijate de frâna mecanică conduse de o personă.
Sursa: Monografia satelor Dumbrăvița și Groșii Noi, Culda Aurelia, Georgeta Nica