Ajunși la Ineu, din centru o luăm spre dreapta, peste podul construit în perioada interbelică, peste Crişul Alb şi imediat se desfăşoară, pe dreapta, panorama cetăţii. Cetatea care se încăpăţânează să reziste încă, a fost construită de principii Rakoczi ai Transilvaniei între anii 1645-1652, în nordul râului, pe locul vechii cetăţi aparţinând familiei Losonczy.
Lucrările de construcţie s-au desfăşurat sub conducerea lui Gavril Haller. Planul cetăţii este uşor trapezoidal, cu clădiri pe două nivele, în jurul unei porţi interioare şi are patru turnuri circulare la colţuri. Cetatea a fost înconjurată de ziduri exterioare ce urmau forma celor din interior, cu bastioane la colţuri. În jurul acestor fortificaţii se afla un şanţ cu apă adusă din Criş. Nici nu s-a terminat bine construcţia cetăţii, că au şi început hărţuielile cu turcii, aflaţi la Gyula, în Ungaria de astăzi. Astfel, se spune că Paşa Moharem de Gyula a călătorit cu fiul său şi patru însoţitori la Ineu, sub pretext că vrea feciorul să înveţe ungureşte. Au fost ucişi cu însoţitori cu tot, fapt care i-a indignat şi înfuriat pe turci şi le-a atras ura şi dorinţa de răzbunare, fiind una din cauzele celei de-a doua ocupaţii turceşti a Ineului.
Imediat după incidentul soldat cu moartea celor doi, turcii din Gyula au atacat Ineul. Lupta s-a dat pe când soldaţii din garnizoană, ai principelui Gheorghe Rakoczy al II-lea, erau în sărbătoare „petrecând cu mâncăruri şi beuturi”, cum spune istoricul Șandor Marki. Neputând lua Cetatea, Turcii i-au atras în cursă pe soldaţi până în apropierea localităţii Chereluş, unde au avut loc lupte grele, pierind 75 nemeşi din Ineu.
Multe jafuri au continuat până când Sultanul a pornit război împotriva lui Gheorghe Rakoczy al II-lea, care s-a aventurat într-o expediţie neautorizată împotriva Poloniei. Turcii au început noi incursiuni spre Ineu, soldate cu furturi de cai. Incursiunea din 23 mai 1658 s-a încheiat cu uciderea beiului şi a agăi de către cei din Ineu. Furia otomanilor a crescut şi mai mult, aşa că Sultanul a trimis un vizir pentru ocuparea cetăţii şi oraşului Ineu.
Cu toate dispoziţiile date, cu toate ameninţările şi blestemele lui Rakoczy pentru menţinerea oraşului şi a cetăţii, cetatea lui dragă a fost ocupată de turci în 3 septembrie 1658. Ea a fost eliberată de către armatele austriece conduse de generalul Heisler. Cu o armată de 9000 austrieci, cu 18 tunuri, Ineul este asediat şi după lupte înverşunate este recucerit în 27 iulie 1793. Turcii, după o stăpânire de 35 de ani, părăsesc în mod ruşinos cetatea, obținând totuși ca paza să plece nevătămată, fără tobe şi fără drapel, fiecare turc putând să ducă cu el cât putea încărca în spate. Din timpul ocupaţiei turceşti ne-a rămas şi o interesantă descriere a cetăţii, făcută în 1660 de călătorul turc Evlia Celebi: „Este o cetate în formă pătrată, aşezată pe malul râului Criş, are bastioane mici de piatră iar în fiecare din ele încap o mie de oameni, fiecare are câte 10 tunuri. Prin şanţurile cetăţii curge doldora râul Criş. În interiorul cetăţii se află cetatea nouă. E o mică cetăţuie în care în afară de odăile ienicerilor nu se mai află nimic altceva. În cele patru colţuri sunt patru turnuri solide, cu acoperiş de scânduri şi cu ziduri late de 20 de picioare. Această cetate interioară are o poartă spre apus şi şanţul acesteia e plin de apa râului. Oraşul are 800 de case…”.
Clădirea a fost transformată în cazarmă fiind abandonată din nou în 1901 de autoritățile militare. A mai fost reparată în anii 1975-1976, dar intervenţiile au afectat starea iniţială a cetăţii. După 1989 au fost întocmite planuri pentru refacerea ei, dar nu s-a făcut nimic, deteriorarea continuând în ritm accelerat, castelul cetate fiind de nelocuit.
Sursa: Cetăți, castele, castelani din
comitatul Aradului, Puiu Emilian Valea

Recomandările redacției