Deși departe, pierdută printre dealuri împădurite, Moneasa nu a scăpat poftelor acaparatoare ale marilor nobili. În anul 1804 satul Moneasa a ajuns în proprietatea familiei Nevery, prin mărtu­risire ereditară, de la Szotoviky Francisk. După moartea lui Carol, fiul lui Nevery, un nepot al acestuia, Alexandru, a ajuns proprietar al Monesei dar, la scurt timp, respectiv în 1847, a vândut întregul domeniu pentru suma de 800.000 de florini,
contelui Waldstein Wartemberg Christian. Fiul moștenitor al contelui Waldstein, Ernest Francisk, a vândut la rândul său, în 1 iulie 1891, posesiunile soției contelui Friedrich Wencheim, Cristina, cu suma de 1.000.000 florini, domeniul având o suprafață totală de 32.933 jugăre cadastrale.
Pentru o mai bună administrare a domeniului, contele Wencheim Friedrich a construit calea fe­rată îngustă Sebiș-Moneasa cu suma de 300.000 florini. Aproximativ aceeași sumă a investit-o în atelierul de topit fier de la Sebiș, în cuptoarele de ars calcar și în dezvoltarea stațiunii balneare. Contele începe modernizările şi în băi. Prin urmare, în locul clădirilor vechi şi dărăpănate, cu cabine din lemn, a proiectat o staţiune modernă, care urma să beneficieze de toate realizările timpului.
Astfel, în 1895 s-a început construcţia unei noi baze de tratament, o clădire cu parter şi etaj, cu o lungime de 80 de metri. La parter au fost amenajate 13 cabine pentru baie termală. Fiecare cabină avea câte o vană placată cu marmură roşie de Moneasa şi era dotată cu un pat şi un cuier pentru haine. Lângă această clădire, a fost construit un restaurant cu capacitatea de 300 de locuri, iar vizavi s-a edificat bucătăria, care mai târziu a primit numele de „Vila 2”. Apoi, amenajările s-au extins în lunca principală a Văii Mo­neasa, fiind construită baza de hidroterapie care avea apa termală asigurată printr-un foraj executat la 320 metri adâncime.
Faima staţiunii, întreţinută de modernizările efectuate, a avut ecou puternic în rândul elitei timpului şi astfel, numeroşi mari proprietari au ales să-şi construiască vile la Moneasa. Multe dintre ele sunt adevărate bijuterii arhitectonice şi impresionează şi astăzi prin supleţe şi armonie.
Pentru frumusețile naturale, apele tămăduitoare, construcțiile elegante, facilitățile de petrecere a timpului, la sfârşitul secolului al XIX-lea Moneasa a fost numită „Gasteinul Ungariei”.
Sursa: Cetăți, castele, castelani din comitatul Aradului

Recomandările redacției