crc1Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit sâmbătă, în aula corpului M, inaugurarea filialei arădene a Casei Româno-Chineze. La această festivitate a participat şi ambasadoarea Republicii Populare Chineze în România, Huo Yuzhen, care a primit din partea preşedintelui Consiliului Academic, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedinte al filialei, Medalia de aur A.V., cea mai înaltă distincţie a instituţiei de învăţământ superior.  Prezenţi au mai fost: Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad; prefectul Cosmin Pribac; deputatul Dorel Căprar, iniţiator şi vicepreşedinte al filialei; Gabriel Micu, consilier al Secretariatului General al Guvernului; Geanina Ignuţa, secretar general; preşedintele PPDD, Simona Man; deputat Mihai Sturzu, preşedinte TSD; deputat Liliana Mincă.

„Dorim să exprimăm faţă de civilizaţia chineză cea mai profundă admiraţie. Ideea unei filiale la Arad a avut un impact formidabil, iar cursurile de limba chineză sunt deja  un real succes, astfel încât am putea prelua şi noi ideea extraordinară de a preda limba română străinilor prin lecţii săptămânale. Îi invit pe toţi cei care vor să vină la cursurile de chineză să o facă; încă nu este prea târziu.  Prezenţa doamnei ambsador înseamnă foarte mult şi pentru universitatea noastră, pentru care am făcut o pledoarie, asta fiindcă ne dorim o relaţie pe termen lung cu China, atât pe învăţământ, cât, mai ales, pe cercetare”, a precizat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

„Am ţinut neapărat să particip la acest eveniment, fiind parte dintr-o acţiune prin care prietenii români sprijină poporul chinez şi relaţiile chino-române. Sper să avem cât mai multe organizaţii care promovează prietenia dintre China şi România şi mă bucur foarte mult că Aradul, ca oraş şi ca judeţ, a fost printre primele care s-au împrietenit cu oraşe şi provincii din China. După 65 de ani de relaţii diplomatice, putem adăuga noi conţinuturi prieteniei dintre cele două popoare, în toate domeniile, iar CRC-ul poate creşte, mai ales prin aportul tinerilor, care sunt foarte importanţi”, a spus ambasadoarea.

Recomandările redacției