filipasMăcenii și-au pus mari speranțe într-un rezultat pozitiv la Șimand, însă a ieșit o înfrângere ce arde. Voința a pierdut șefia campionatului, a coborât până pe locul 3 și nu mai e la fel de sigură de promovare. Sau cel puțin așa pare la prima vedere, căci antrenorul „alb-negrilor” are o cu totul altă părere: „O să terminăm pe primul loc cu multe puncte în fața Șimandului și Târnovei și asta fără arbitri și alte artificii. Am încre­dere totală în echipa mea, care – însă – trebuie să recunosc că nu a prins cea mai bună zi la Șimand”.
Pe de altă parte, Costel Filipaș
s-a dezlănțuit la adresa arbitrului de centru pe care îl consideră, oarecum, responsabil de eșecul echipei sale. „Ardelean pe unde m–a prins, m-a ars. Când era Beliu în luptă directă cu Sebiș II pentru promovare mi-a eliminat un fundaș în minutul 25 și am pierdut acel meci decisiv. A promovat Sebișul, care acum s-a retras din Liga a IV-a, iar Beliu e undeva în Liga a VI-a. Până atunci am avut 20 de rezultate pozitive cu Beliu, acum am avut 19 cu Macea și s-au oprit tot cu Ardelean la centru. Ce aș avea să-i reproșez este că a tolerat în exces tragerile de timp ale gazdelor. Nu s-au jucat mai mult de 10 minute în repriza a doua, vă spun eu că am cronometrat. Nu se poate așa ceva. Altfel era rezultatul dacă eram lăsați să jucăm. Spun asta cu orice risc, chiar și o posibilă suspendare”, a afirmat fostul fundaș.

Recomandările redacției