Filmul „Imaculat“, regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark, care s-a întors anul trecut de la Veneția cu trei premii importante (Premiul de Regie al secțiunii „Giornate degli Autori“, Premiul pentru Scenariste până în 40 de ani al secțiunii „Giornate degli Autori“ și Premiul „Luigi De Laurentiis“), va fi proiectat, în premieră la Arad, în grădina de vară de la Cinematograful Arta.

Filmul va putea fi văzut joi, 11 august 2022, de la ora 21:15.

Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.

În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, filmul va fi proiectat în sala mare a cinematografului.

Proiecția este organizată de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.

Având la bază o pregătire în psihologie, Monica Stan a lucrat ca scenarist mai mulți ani.

„Imaculat” reprezintă debutul ei în regie.

Pornind de la o experiență personală a regizoarei, filmul explorează relațiile interumane folosind ca spațiu și context o clinică de dezintoxicare.

Filmul o are în rolul principal pe Ana Dumitrașcu și în alte roluri, printre alții, pe Vasile Pavel, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaș, Cezar Grumăzescu.

„Povestea este inspirată dintr-o experiență personală prin care am trecut într-un moment în care nici nu mă gândeam că voi face film. De fapt nu știam nici măcar ce voi face cu viața mea, eram complet confuză, dar știam că tocmai trăisem o experiență extraordinară. Învățasem ceva care mă schimbase pentru totdeauna și care nu putea fi ținut doar pentru mine. Distilarea acestui «ceva» și transpunerea sa într-un limbaj cinematografic a fost însă un proces îndelungat și complex care abia acum s-a putut materializa într-un film. A fost o cercetare minuțioasă a genului de relații care se creează în contextul unei dinamici de grup aflat într-un mediu izolat și claustrant și a modului în care aceste relații de putere ne alterează profund simțul propriei identități. «Imaculat» este o poveste despre seducție, dar nu doar într-un sens convențional. E seducția propriei imagini și a oglindirii tale în ochii celuilalt”, declară regizoarea Monica Stan.

Premii și festivaluri:

Filmul „Imaculat” regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark și prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în secțiunea competitivă Giornate degli Autori, a primit cel mai mare premiu pentru regizori aflați la debut – „Luigi De Laurentiis Award Lion of the Future”, precum și premiul principal al secțiunii – „Giornate degli Autori Director’s Award”.

Prestigiosul „Lion of the Future” în valoare de 100.000 USD este acordat celui mai bun debut, câștigătorul fiind ales din toate secțiunile competitive ale Festivalului de Film de la Veneția. GdA Director’s Award în valoare de 20.000 euro este oferit celui mai bun film din secțiunea Giornate degli Autori și a fost acordat de către un juriu format din 27 de tineri cinefili, câte unul din fiecare ţară a Uniunii Europene, juriu care anul acesta a fost condus de regizoarele Mina Mileva și Vesela Kazakova. 

De asemenea, autoarea Monica Stan a primit premiul pentru cel mai bun scenariu intitulat „Autrici under 40” din partea „Venezia a Napoli. Il cinema esteso”, un premiu care este înmânat anual în memoria regizoarei Valentina Pedicini.

Synopsis:

Romania, 2021, 114’

dramă

Regia: Monica Stan și George Chiper-Lillemark

Scenariul: Monica Stan

Imaginea: George Chiper-Lillemark

Muzica: Jonas Albrecht

Producător: Marcian Lazăr, Axel Film

Distribuit de: Follow Art Distribution

Când Daria intră într-o clinică de dezintoxicare ca să se lase de heroină, inocența ei o salvează de avansurile bărbaților din interior și în mod surprinzător aceștia îi oferă protecție. Admirată și ocrotită de toți, Daria se bucură de atenție, până când află că orice tratament special se plătește pe măsură.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției