Recunosc că în momentul în care am auzit prima dată de organizarea unui festival al filocaliei, primul pas l-am făcut spre… internet, adică spre DEX-ul cel de toate zilele. Aveam o idee vagă despre definiţia exactă a cuvântului „filocalie”. Apoi, la un al doilea pas, m-am gândit că acest festival este făcut pentru apropierea oamenilor de Biserică, adică de religie. Şi, cum nu (prea) sunt practicant, n-am dat însemnătate prea mare Festivalului Filocaliei… Calcul total greşit!
De fapt, până la religie şi Biserică, acest Festival a urmărit şi urmăreşte apropierea oamenilor de credinţă. Şi, lucru demn de remarcat, această apropiere n-a fost făcută artificial şi cu bigotism accentuat, ci normal, chiar na­tural, prin intermediul unui „instrument” aflat la îndemâna tuturor, dar destul de rar uzitat sau, mai precis, folosit de un segment îngust de populaţie: arta!
Mi-a plăcut ideea de a aduce un călugăr de la Muntele Athos şi – deşi n-am participat la această întâlnire – putem număra pe degete câţi arădeni au fost la Muntele Athos, conside­rat reper al credinţei ortodoxe în întreaga lume! De asemenea – şi asta o ştiu de la Ovidiu Balint, fostul director al Casei de Cultură a Municipiului – iarăşi puţini dintre arădeni ştiu că Mănăstirea din Gai adăposteşte o valoroasă colecţie de icoane pe lemn (din secolul al XVII-lea), de icoane pe sticlă făcute de meşteri ţărani ardeleni, cât şi cărţi rare, manuscrise sau alte obiecte de cult.
M-a impresionat mult piesa de teatru „Mă tot duc”, cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, o poveste aparent banală, despre viaţa a doi clovni, despre trăirile lor reciproce şi contactul cu restul lumii. Dincolo de revelaţiile de dincolo de cuvinte, dincolo de butada „clovnii în viaţa de zi cu zi sunt trişti pentru că… se odih­nesc”, mi-a plăcut şi am trăit monologurile celor doi în faţa camerei de luat vederi, prin care explicau locul şi rostul acestei piese în cadrul Festivalului Filocaliei, cât şi drumul mai scurt – dar şi mai pretenţios – dintre oameni şi credinţă, prin artă. Mai mult, nici Oana Pellea, nici Sandu Gruia n-au ambalat această cale în cuvinte mari, ci, dimpotrivă, au căutat un limbaj comun, sufletesc, demonstrând tocmai că arta şi credinţa sunt pentru oameni, pentru toţi oamenii, nu pentru elite, fie ele bisericeşti sau culturale.
În ansamblul său, Festivalul Filocaliei este un succes. Aş zice un succes „de casă”, Aradul bifând astfel o premieră naţională. Dar, acest succes „de casă” tinde să-şi lărgească aria de cucerire şi asta pentru că iniţiatorii festivalului au primit invitaţia de a organiza Festivalul Filocaliei la Cluj şi la Iaşi, adică în două oraşe cu tradiţie culturală, posibile contracandidate ale Aradului pentru titlul de „Capitală Cultu­rală Europeană”. Şi, dacă te laudă şi „duşmanii”, înseamnă că – dincolo de orice falsă modestie – ne-am făcut bine treaba.
P.S. Cu riscul de a-mi supăra cititorii, voi prezenta definiţia filocaliei: sentiment de dragoste faţă de bine şi frumos. Dar, de asemenea, este şi o colecţie de texte care se referă la viaţa contemplativă şi ascetică scrise înainte de sec. 9 de către mari părinţi ai spiritualităţii ortodoxe răsăritene adunate în sec. 18 de Nicodim de la Muntele Athos (1749-1809) şi Macarie din Corint (1731-1805) şi publicate pentru întâia oară la Veneţia în 1872. Tradu­cerea în limba română sub titlul Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, a fost făcută de acad. preot prof. Dumitru Stăniloaie începând cu 1946. Până acum au apărut 12 volume, aşa cum ne arată www.dexonline.ro.

Recomandările redacției