Supercupa României la futsal, ediția 2020, a fost ultimul meci important din cariera a doi dintre cei mai buni arbitri români din ultimii ani. După turneul de la Galați, unde au fost programate Supercupa României și ultimele trei etape ale Ligii I la futsal din acest an, Marian Ivănescu și Romulus Constantin Pop s-au retras din arbitraj.
Pentru ardeleanul Romulus Constantin Pop futsalul a reprezentat una dintre cele mai frumoase etape din viața sa. O spune chiar el, cu regretul că, la 45 de ani, a fost nevoit, conform regulamentelor, să se „pensioneze”!
Romulus Constantin Pop:
„Deja îmi e dor de futsal!”
„Aveam 36 de ani când am lăsat fotbalul mare pentru futsal. Mărturisesc faptul că, în acel moment, futsalul a reprezentat o alternativă. A fost însă o alternativă care m-a prins în mrejele sale. Locuind într-un oraș cu futsal puternic, aveam în acea perioadă una dintre cele mai bune echipe din țară, City’US Târgu Mureș, eram, să spunem, familiarizat. Mergeam la meciuri. Microbul însă mi
l-au dat Sorin Muntean și Ovidiu Curta, două nume importante din arbitrajul românesc”, povestește Romulus Constantin Pop, conform FRF.
Din cei 45 de ani de viață, Romulus Constantin Pop și-a dus în slujba arbitrajului mai bine de jumătate!
„În 1996 am luat examenul de arbitru! Eram atât de mândru! Am fost coleg de generație cu Robert Dumitru, Cris­tian Balaj, Florin Hîncu, Sorin Meghe­șan. Un deceniu am activat la Divizia C, apoi șase ani în Divizia B. Au urmat 9 ani la futsal. În total sunt 25 de ani! O perioadă frumoasă, în care am cunoscut oameni extraordinari. Am lucrat cu nume mari, Gabriel Gherman, Andrei Ioniță, Bogdan Sorescu, a fost, repet, o perioadă frumoasă. Futsalul mi-a dat o mulțime de satisfacții! E un sport minunat”, spune Romulus Constantin Pop, care continuă: „Îi sfătuiesc pe cei care vor să îmbrățișeze această pasiune, arbitrajul, să înceapă cu futsalul. Le va fi mult mai ușor atunci când vor dori să arbitreze pe teren mare, la fotbal. Oricum, în ambele cazuri, un arbitru are nevoie, pentru a reuși, în primul rând de pasiune, de o pregătire temeinică, altfel nu reușești”.  

Recomandările redacției