Echipa Crișul Chișineu Criș se va retrage din Liga Florilor după ce apucase să dispute doar cinci meciuri, pe care le-a pierdut, plus eșecul la „masa verde” cu Universitatea Cluj. Orașul Chișineu Criș și totodată județul Arad pierd o echipă importantă pe harta sportului românesc. Din cauza bugetului redus al orașului Chișineu Criș care își permite susținerea echipei de handbal în Liga Florilor echipa este nevoită să se retragă.

Pe pagina de facebook a echipei de handbal a apărut un mesaj în care handbalistele și-au arătat nemulțumirea și dezamăgirea față de administrația care nu a reușit să își îndeplinească promisiunile.

Cel mai simplu e să spui adevărul, așa că ceea ce veți auzi este adevărul, așa cum îl știm noi acum. Ne-am bucurat când în septembrie am primit vestea că vom fi susținute și de noua administrație locală și am pornit cu o nouă perspectivă, dorindu-ne să arătăm cât de mult ne dorim să fim aici. Ne-a plăcut Crișul atât de mult încât ne vedeam viața aici… până la urmă aici trăim. Niciuna din noi nu și-a primit banii de 2 luni iar ăsta e adevărul pe care nu am vrut să îl vedeți, pentru că am avut răbdarea și speranța că munca noastră va fi apreciată și răsplătită într-un final. Însă, lucrul de care ne temeam cel mai tare se întâmplă acum, căci în ultima ședință a consiliului local ar fi trebuit să se stabilească soarta echipei de handbal. Pe această cale vrem sa vă anunțăm noi că handbalul nu a mai fost amintit, iar ultimele «comentarii» neoficiale ne demonstrează faptul că acestea sunt ultimele noastre zile în oraș. Până la decizia finală, destul de clară pentru noi, vrem să vă spunem că ați fost un oraș minunat, locul pe care l-am considerat și încă îl considerăm acasă. Însă, din păcate, vom fi nevoite să ne îndreptăm spre alte echipe. Ne veți lipsi și sperăm că în viitor vom trăi vremuri în care politica și sportul nu se intersectează. Au fost cei mai frumoși ani, anii în care inima, echipa, au bătut în alb-albastru”, este mesajul postat de CS Crişul pe Facebook.

Recomandările redacției