Cea de-a IV-a stagiune a Teatrului de Vară se va încheia miercuri, 31 august, cu un spectacol de excepţie: „Noi şi ai noştri”. Evenimentul va începe la ora 20,00.

După trei luni în care Teatrului de Vară a fost în fiecare miercuri locul în care ne-am întâlnit cu spectacole de primă mână, cu actori de renume ai scenei teatrale româneşti, cu soprane recunoscute la nivel internaţional şi cu tinere talente ale Şcolii Populare de Arte, iată că a venit momentul să spunem „la revedere” şi celei de-a patra stagiuni. „Pentru că, pe tot parcursul acestei stagiuni, în deschiderea fiecărui spectacol am promovat talentele Şcolii Populare de Arte şi ale Centrului Cultural Judeţean, ultimul eveniment din această stagiune este un regal artistic dedicat acestora. Va fi o seară cu muzică, dans şi teatru, o seară de excepţie, cu oameni talentaţi care la fiecare apariţie ne fac să fim mândri de ei şi să îi aplaudăm la scenă deschisă”, a declarat Corina Huţan, purtător de cuvânt al Centrului Cultural Judeţean Arad.

Muzică uşoară, folclor şi teatru

Anda Gheorghiţă, Oana Sabău, Iris Nistor şi Melisa sunt eleve ale profesoarei Claudia Ştesco la Şcoala Populară de Artă, secţia canto. De-a lungul anilor au participat la diverse concursuri locale şi naţionale de anvergură, de unde s-au întors de fiecare dată cu premii, iar miercuri seara, la ora 20,00, vor da startul spectacolului „Noi şi ai noştri”.

Pentru că se doreşte a fi un eveniment pentru toate gusturile, în partea a II-a a evenimentului vor urca pe scenă ansambluri şi orchestre de muzică populară de renume: formaţia „Codrenii Hăşmaşului”, orchestrele „Mărunţelul” şi „Sânzienele” şi ansamblul „Doina Mureşului”.

Evenimentul „Noi şi ai noştri” nu se poate încheia fără a aduce în faţa publicului un grup de tineri frumoşi şi talentaţi: elevii Şcolii Populare de Artă, secţia actorie – profesoară Oltea Blaga. Anca Marinca, Ana Messer, Claudiu Ardelean, Cristian Mladin, Alexandru Pădurean, Matei Pallea Blaga, Victoria Gherman şi Viviana Vlad vor încheia stagiunea cu numărul patru a Teatrului de Vară, cu spectacolul „Fata de birău”, de Ioan Slavici.

Trebuie menţionat că, deşi nu este elevă a Şcolii Populare de Arte, pe scenă va urca şi Sara Gheorghe, o tânără extrem de talentată, care va (în)cânta audienţa cu a sa marimba.

Oana Ilea

Recomandările redacției