AC Piroș Security nu a reuțit să treacă de Olimpia Cluj în semifinalele Cupei României, astfel că Aradul nu va avea reprezentantă în lupta pentru trofeu, duminică, 6 iunie.

Stadionul Francisc von Neuman din Arad găzduiește ediția din acest an a finalei Cupei României la fotbal feminin cu spectatori în tribune.

Începând de joi s-a dat statul la achiziționarea de bilete online, pe bilete.frf.ro. În faza finală se vor întâlni Heniu Prundu Bârgăului, vicecampioana României, și Universitatea Olimpia Cluj, campioana en-titre.

Prețul unic al unui bilet este de 10 ron. Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în stadion, însă și datele acestora trebuie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Accesul pe stadion se face doar în baza unui bilet valabil nominal, anunță FRF pe site-ul oficial.

Pentru a respecta condițiile prevăzute în Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății nr. 310/708/2021 privind prezența spectatorilor, la acest joc pot asista doar:

Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;

Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Recomandările redacției