Bătaie de joc la cote inimaginabile: Aradul lăsat plin de catacombe peste weekend.

Locuitorii Aradului au ajuns bătaia de joc a firmelor de construcţii puse de Primăria Arad şi Compania de Apă să „modernizeze“ oraşul. Chiar săptămâna aceasta a apărut un reportaj în ziarul nostru în care am prezentat disconfortul fără precedent la care sunt supuşi locuitorii oraşului nostru de lucrările de mântuială şi tărăgănate la nesfârşit de firmele Primăriei şi ale Companiei de Apă. Lucrările au fost începute înainte de debutul anului şcolar, când Aradul devine super aglomerat, în condiţii normale şi sunt departe de a fi încheiate după două luni de zile. Mai mult, situaţia parcă s-a agravat în ultimele zile, când Centrul oraşului arată ca după bombardament. Gropi uriaşe lăsate în urma muncitorilor pe carosabil, adevărate catacombe care pun în pericol viaţa cetăţenilor. Înţelegem că se lucrează şi avem toată bunăvoinţa, exact după cum ne-a certat domnul primar interimar Călin Bibarţ, prin intermediul unui comunicat de presă în care ni se atrăgea atenţia că „pentru noi se lucrează“. Este foarte lesne de înţeles respectul pe care îl poartă conducerea primăriei Arad la adresa cetăţenilor săi dacă în modul acesta „se lucrează pentru noi“: gropi adânci de câţiva metri lăsate nesupravegheate peste weekend, lucrări care paralizează întreg centrul oraşului de peste două luni de zile, aglomeraţie infernală, comercianţii – care produc venituri Aradului, lăsaţi de izbelişte şi în bătaie de joc… etc etc.

Este inutil să mai precizăm faptul că în străinătate, în orice localitate ne-am găsi, lucrurile decurg cu totul altfel. Orice groapă sau mică avarie ar fi, este rezolvată în câteva ore. Se lucrează zi şi noapte, în orice zi a săptămânii pentru rezolvarea ei. Primarul este de multe ori primul care pune umărul la rezolvarea situaţiei şi este prezent acolo, în mijlocul muncitorilor, poate chiar noaptea până când şantierul este închis, iar locuitorii să aibă toate condiţiile cât mai repede posibil. Nu ştiu să-l fi văzut pe domnul Bibarţ în vreun şantier în ultima perioadă. De fapt rar găseşti câte un muncitor pe tot centrul. În străinătate există respect pentru omul care îşi plăteşte impozitele, la noi foarte scumpe, cetăţeanul unui oraş este tratat cu bun simţ şi responsabilitate. Aradul este departe de aşa ceva…

 

 

Recomandările redacției