Direcția Națională Anticorupție anchetează 119 societăți din Regiunea de Vest a României, suspecte de o posibilă fraudare a statului român. Posibila fraudare se referă la programul de 500 de milioane de euro pentru sprijinirea firmelor afectate de pandemie. Regiunea de Vest cuprinde județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, iar din lista celor 119 societăți, multe sunt din Arad.

Statul român a acordat finanțări de până la 200.000 de euro din proiectele firmelor care s-au înscris în Programul Măsura 3. Societățile erau obligate să asigure din surse proprii o parte din proiectul propus pentru granturile publice.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat că Ministerul Economiei a depus plângerea penală. În documentele primite de procurori se precizează că 1.100 de firme din toată țara au depus aplicații suspecte, cu 48 de ore înainte de finalizarea proiectului, scrie Europa Liberă.

Toate cele 1.100 de firme au știut ce numere să completeze în aplicație ca să primească banii statului, dar să aibă și cel mai mic procent posibil de finanțare proprie în proiecte.

Din plângerea penală reise că foarte multe societăți comerciale au aplicat în program și au aplicat cu succes în ultimele două zile de înscrieri. Aceste firme, să le spunem norocoase, au știut ce procente, ce cifre să treacă în aplicație ca să între la limită înaintea altora. Au știu să obțină granturi bune, unde finanțarea proprie să fie cât mai mică”, a explicat la Europa Liberă o sursă din partea instituțiilor implicate în această nouă anchetă a DNA.

Ce presupune Măsura 3

Programul înseamnă acordarea unor granturi nerambursabile pentru proiecte specifice propuse de firme pentru a-și mări producția în următorul an. Statul nu acordă întreaga finanțare a unui proiect, ci doar o parte, restul banilor trebuie investiți de firmă pentru a dezvolta investiția propusă.

Măsura 3 este un proiect lansat de guvernul Orban și banii provin din finanțări europene.

În perioada de înscriere, dintre 3 decembrie și 29 ianuarie, au aplicat 27.736 de firme. Finanțările publice cerute de societăți puteau varia între 50.000 și 200.000 de euro.

Criteriile erau destul de generale și în consecință mii de firme au obținut punctaj mare.

Așa că intervenea criteriul decisiv la punctaje apropiate. Dintre două firme care aveau același punctaj, primea finanțare de la stat cea care susținea că va asigura din surse proprii un procent mai mare pentru investiție. Spre exemplu, dintre două firme cu punctaj apropiat și ambele cereau 200.000 de euro, dacă una scria că va finanța 55% din proiect și are nevoie 45% din partea statului, iar a doua scria că are 55,1% finanțare proprie, cea de-a doua primea grantul guvernamental.

Astfel, era important pentru un aplicant să intuiască care este cel mai mic procent pe care trebuie să-l precizeze în aplicație pentru propria finanțare și care să-i permită să primească banii de la stat.

Din sesizarea primită de procurorii DNA reiese că în ultimele 48 de ore sesiunii de înscrieri 1.100 de firme au depus proiecte câștigătoare și care au știut la o limită de maxim 3% ce procent de cofinanțare să treacă pentru a primi grantul de la Ministerul Economiei cu o contribuție personală cât mai mică.

Reprezentanții Ministerului Ecoomiei bănuiesc că anumite persoane care au avut acces la platforma de aplicații au divulgat înainte cu 48 de ore de închiderea programului care sunt ultimele procente de confinanțare care luau granturi.

Regiunea Vest

Regiunea Vest cuprinde județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

119 de firme sunt suspecte, din 2.522 care s-au înscris. 376 au fost câștigătoare în final.

Bugetul alocat pentru Regiunea Vest este în valoare totală de 231.553.481 lei.

Ultimul procent de finanțare al firmei care aplica pentru un grant public a fost de 51,24%

Românul îngrașă porcul de Ajun, de asta sunt multe aplicații în ultimele 48 de ore, cum spuneați. Desigur, românul s-a născut și hoț sau șmecher, deci e posibil să fi fost fraudat sistemul. Pe mine nu m-ați nimerit, nu sunt implicat în așa ceva. Am depus proiectul în utlima zi că nu eram sigur dacă să mă înscriu sau nu, erau deja 23-25.000 de aplicații. Am zis că nu am șanse”, spune acționarul unei societăți din Arad.

Lista norocoșilor care au devenit suspecți în ancheta DNA

Precizăm aici că, probabil, cea mai mare parte a societăților din această listă nu au legătură cu fraudarea sistemului, ci doar au depus întâmplător aplicații în ultimele 48 de ore ale programului.

Regiunea Vest

1. Roben Industry S.R.L.

2. Denlav Forest Srl

3. Avatarium Medical Srl

4. Biarena Srl

5. Bnp International Srl

6. Euskadi Srl

7. Psihoreliconstruct Srl

8. Biscotto Srl

9. Logistic Management Srl

10. Geranimo S.R.L.

11. Fer- Tom Exim Srl

12. Wood Line Business 2012 Srl

13. Colier Srl

14. Rimpar Srl

15. Group Mosen 2014 S.R.L.

16. Auto Bobby Contract Srl

17. Erasmus Plus Srl.

18. Bizconsult_Gi S.R.L.

19. Tecnogroup Multitrade S.R.L.

20. City Of Mara Doi S.A.

21. Damira Imobiliari Srl

22. Westend Estate Srl

23. Sm Customs Innovations Srl

24. Globus International Srl

25. Think In Motion Srl

26. Shisha Cafe Lounge Bali S.R.L.

27. Banat Ovinex S.R.L.

28. Octopus Comserv Srl

29. Popval Building Construct S.R.L.

30. Nextfitness & Wellness S.R.L.

31. Pavaj Grup Srl

32. Dachsen Logistiqe Transport S.R.L.

33. Euskaltel Srl

34. DDF Speedy Bus Srl

35. Europe Qualite Romania Srl

36. Reparaţii Camioane Arad Srl

37. Termodinamica S.R.L.

38. Nelco S.R.L.

39. Gagea Srl

40. Evgenius Ascend S.R.L.

41. Encryptly Byte S.R.L.

42. Knossos Food Srl

43. Intercom Agricola Cereal S.R.L.

44. Fiţ Eurotrans Srl

45. Dragotext S.R.L.

46. La Casa Bebeto Srl

47. Cosir Expres S.R.L.

48. Arbore De Jad Srl

49. Probiectiv Design Srl

50. Popas Turistic Zimbrul Srl

51. Prima Impex Srl

52. Adimir Logistic Srl

53. Top Services & Solutions Srl

54. Myth Trench West S.R.L.

55. Bereta Trans Srl

56. Tps Engineering & Asociaţii S.R.L.

57. Cavadini Construct Srl

58. All Cargo Expres S.R.L.

59. Atacons Banat S.R.L.

60. Euroluk Spedition S.R.L.

61. Savage Beauties Srl

62. Marcom Tgc S.R.L.

63. Blank Arhitecture Srl

64. Nicos Zone Srl

65. Cooperativa Agricolă Producţie Uivar

66. Nortia Due Srl

67. C&M Packing Srl

68. Aqua Construct Srl

69. Volanul Transport International Srl

70. Riostar Market Uno S.R.L.

71. Class Trading Co S.R.L.

72. Lkw Anvelo – Vest Srl

73. A.L.D. Mistic Distribution Srl

74. Pizza Mozza S.R.L.

75. Titus Srl

76. Neosolutions – Qualitaetsservice Srl

77. Dalaliment SRL

78. Del Corso Family SRL

79. Hypersupply Europe SRL

80. Optim Project Management Srl

81. Evergreen Distribution Srl

82. Miracolul Plantelor SRL

83. Cletorom SRL

84. Fss – Flary SRL

85. Tally Caffe SRL

86. David Mag Irones SRL

87. Eurosamony Trans SRL

88. Bread Talk SRL

89. Aurakafe SRL

90. Dgi Croitorie Elena Srl-D

91. Tocătorul De Mărăcini SRL

92. Rowo Spedition SRL

93. Axc Madox SRL

94. Forum Real Agency SRL

95. Promteh Stroi SRL

96. New Fashion Group Srl

97. R & R S.R.L.

98. Alza Vision Srl

99. Balvia It Development Srl

100. Dacaro Gold Srl

101. Mediaone Tv S.R.L.

102. Star Plus Automotive S.R.L.

103. Dolines Construct S.R.L.

104. Ducati Residence Srl

105. Art Cafe Arad Srl

106. Truck Service S.R.L.

107. Go & Vu Srl

108. Gto Group Srl

109. Draga Dent Srl

110. Clau Sprint Construct S.R.L.

111. Madi Fhvac Srl

112. Smarters Group Romania S.R.L.

113. Sulfatim Srl

114. M.F.M. Company Srl

115. Sitix Srl

116. Utilaj Technology SRL

117. Ctc Triumf Land SRL

118. Procar Timisoara SA

119. Macro Assistance SRL

sursa: România Liberă 

Recomandările redacției