firt (1)Deși toți utiștii sunt nemulțumiți datorită restanțelor salariale de trei luni de zile, nu sunt prea mulți cei care și-au manifestat dorința să plece de la UTA în această iarnă. Monac este unul dintre ei și asta pentru că atacantul are oferte din Liga 1, iar al doilea este Dragoș Firțulescu.
Decarul „alb-roșiilor” spune răspicat că nu mai dorește să fie de aceeași parte a baricadei cu pseudo-patronul arădenilor și își cere dezlegarea.„Dacă rămâne Adi Marțian eu vreau să plec, pentru că nu mai am încredere în el. Atâta timp cât va fi el la acest club sau oricare altul din lumea asta, nu mai vreau să joc. Sper să înțeleagă și el acest lucru și să reziliem contractul. Văd că tot amână pregătirea de iarnă și nu înțeleg de ce. În vară ne-am pregătit o lună fără antrenor, apoi am intrat direct în campionat, iar pe fondul lipsei de rezultate jucătorii au fost înjurați. Domnul Marțian a dat dovadă că nu prea înțelege fotbalul, nu a ținut cont de faptul că nu ne-a creat condiții de pregătire și s-a supărat. A dorit să ne dea afară, ne-a tăiat singurul salariu pe care l-a dat în jumătate de an, așa că eu unul nu mai pot avea încredere în el și nu mai vreau să continui la UTA dacă rămâne el. Nu aș vrea să ajung să-mi depun memoriu, aș dori să plec cu capul sus, să nu pun în niciun fel în încurcătură clubul”, anunță „mijlocașul de buzunar”, de care s-ar fi interesat ambele formații ale Craiovei din liga secundă.
Și tot Firțulescu crede că dejeanul este motivul pentru care el nu poate evolua în carieră și în viața personală. „Dacă Bogdan Apostu și Mister nu se agitau și nu aduceau bani la club, echipa era neprogramată și nu mai ajungea nici măcar în acest moment. Ce mai poți aștepta de la un asemenea om, care a lăsat fără resentimente acest club să moară în noiembrie? Am 24 de ani, vreau să fac performanță în fotbal, să mă realizez pe plan familial, iar cu Marțian nu voi putea reuși niciodată asta”, a mai explicat olteanul.

Recomandările redacției