Munca „la negru“ a luat avânt mai mare, în ciuda controalelor și sancțiiunilor date de autorități. Peste 100 de firme au fost luate la control de inspectorii de muncă arădeni, numai în luna ianuarie și la parte dintre aceștia au fost depistate mai multe cazuri de muncă fără acte legale.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) trage din nou un semnal de alarmă vizavi de acest adevărat flagel – munca la negru, subliniând că cei depistați cu astfel de nereguli vor fi trași la răspundere.
Potrivit ITM Arad, în luna ianuarie a acestuia an, au fost controlați un număr de 121 de angajatori, la 21 dintre aceștia fiind constatate nereguli în ceea ce privește primirea la muncă a lucrătorilor fără încheierea contractelor individuale de muncă, netransmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență al salariaților precum și prestarea activității în afara programului de lucru – pentru salariații cu timp de lucru partial.

Sancțiuni aspre pentru patroni, dar și pentru muncitori

Trebuie spus că, în cazul unui număr mare de persoane care muncesc „la negru“ într-o unitate, patronul acesteia se va alege și cu dosar penal. De amenzi sunt pasibili și muncitorii care aleg să lucreze cu acordul lor fără forme legale. Asta fără să vorbim de nenumăratele dezavantaje pe care le are și anume, lipsa asigurării medicale, ori neplata contribuțiilor sociale de către angajator.
„Având în vedere rezultatele controalelor, faptul că au fost depistate 22 de persoane care prestau activități fără forme legale și aplicate amenzi în cuantum de 100.000 lei, readucem în atenția angajatorilor, că au obligația de a încheia în formă scrisă contracte individuale de muncă cu lucrătorii înainte de începerea activității. În caz contrar aceștia sunt pasibili de aspre sancțiuni contravenționale. Pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, amenda este de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată. De asemenea, pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, amenda se ridică la de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată.
În cazul primirii la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în perioada în care acesta sau aceştia au contractul individual de muncă suspendat, se aplică amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată. Nu în ultimul rând, pentru primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, se aplică amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană astfel găsităׅ“, a susținut Ecaterina Isac, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad

Recomandările redacției