Flavius, încă un copil decedat în urma accidentului de la Tinca

0
425

Flavius, băiatul de 13 ani care a căzut victimă în tragicul accident de la Tinca, și-a pierdut viața pe patul de spital, la nicio săptămână de la accident.

Băiatul a suferit răni grave cerebrale, a intrat în stop cardio-respirator la locul accidentului și a fost resuscitat pe drum spre spital. La Unitatea de Primiri Urgențe, copilul a mai suferit un stop cardio-respirator și a fost a doua oară resuscitat. Pus pe aparate, copilul a fost supus unei intervenții chirurgicale la splină, dar a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit bihon.ro.

Flavius va fi înmormântat miercuri, 9 iunie, de la ora 16:30, în cimitirul din localitatea arădeană Sânleani.

Reamintim cititorilor  că în seara de 1 iunie, la ora 19:30, s-a produs un autoccident pe DJ 795. O mașină a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în afara șoselei. Accidentul s-a produs din cauza vitezei și a lipsei de experiență a șoferului, care avea doar 20 de ani.

În urma accidentului, un băiat de 13 ani, din comuna arădeană Livada, pasager pe bancheta din spate a autoturismului, a fost proiectat la 8,5 metri în afara vehiculului.

În afara unui alt băiat, decedat în momentul accidentului, o fetiță în vârstă de 13 ani a suferit traumatisme toracice și a fost preluată de elicopterul SMURD. Marți, 8 iunie, fetița era transferată de la secția ATI la secția de Chirurgie toracică a Spitalului Județean și se simțea mai bine, potrivit bihon.ro.Celelalte două persoane în vârstă de 18, respectiv șoferul de 20 de ani au suferit leziuni ușoare și sunt acum mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.