eminescuPrimarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a participat joi, 30 ianuarie, la Inspectoratul Școlar Județean la dezbaterea privind situația Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu, eveniment organizat la iniţiativa deputatului Flavius Măduţa. Cu acest prilej, edilul Aradului a reiterat necesitatea obținerii pentru școală a imobilului de pe str. Mărășești, clădire unde a avut sediul Inspectoratul Poliției de Frontieră și care în prezent este parțial în administrarea Prefecturii Arad.

Primarul Aradului a spus că demersurile administrative inițiate de municipalitate pentru transferul clădirii în administrare locală trebuie susținute de petiții semnate de toți factorii implicați:  Prefectură, parlamentari arădeni, părinți, cadre didactice, Primărie și Consiliu Local Municipal. Primarul a propus ca o delegație formată din reprezentanți ai acestor instituții, alături de reprezentanți ai părinților și profesorilor să aibă o întâlnire cu Ministrul Afacerilor Interne pentru a-și prezenta argumentele și a obține rezolvarea solicitării. „Îi rugăm pe partenerii care doresc în mod real rezolvarea problemei școlii să iasă din zona politizării și să treacă la eforturi pentru îndeplinirea obiectivelor comunității“, a declarat Gheorghe Falcă.

Deputatul Flavius Măduţa consideră pozitive rezultatele dezbaterii publice legate de Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”. „Am luat act de intenţia primarului Gheorghe Falcă de a relua demersurile pentru obţinerea pentru şcoala gimnazială a sediului de pe strada Mărăşeşti. Nu mă opun unui astfel de demers, dar consider că şansele de reuşită sunt mici, având în vedere că ministerul a răspuns negativ de mai multe ori acestei solicitări. În măsura în care primarul Aradului consideră că are nevoie de sprijinul meu în acest sens, sunt dispus să îl acord. Aştept oricând solicitarea unui sprijin concret, cu rugămintea de a fi exeprimat public, pentru a nu exista sincope de comunicare. În acelaşi timp, vreau să clarific faptul că nu îmi asum în niciun fel responsabilitatea reuşitei unui astfel de demers“, a spus Măduţa.

Adrian Cotuna

Recomandările redacției