Baschetbalistele arădene au trecut repede peste înfrângerea de la Târgovişte, iar dovadă stă victoria clară obţinută în derby cu CSM Satu Mare. Cu o apărare agresivă şi cu extremele în mână foarte bună, Universitatea Goldiş ICIM s-a impus cu 82-63.
„A fost un meci foarte greu, de care mi-a fost frică. Satu Mare are o echipă extraordinar de bună, cu fundaş şi pivoţi valoroşi, dar noroc că extremele noastre, în special Givens şi Brosovszky, au prins o zi excelentă, pentru că altfel nu ştiu ce ne făceam. Am avut înainte de pauza mare un moment de cădere, dar la vestiare le-am spus să nu cumva să se repete episodul de la Târgovişte, să ne apărăm şi să ducem atacurile până la capăt”, a remarcat Dan Moraru.
În tabăra învinselor, după ce la finalul manşei tur din Cupa României a declarat că Satu Mare poate învinge la orice oră Aradul, Dan Fleşeriu a întors foaia şi a recunoscut superioritatea evidentă a ICIM-ului.
„Evident că sunt dezamăgit, mi-a plăcut prima repriză, când am văzut determinare şi la jucătoarele mele, dar în repriza a doua Aradul a intrat mai bine în joc, s-a văzut că are jucătoare experimentate şi a meritat să câştige. Campionatul este interesant, cu multe echipe bune, iar în lupta la titlu vom conta şi noi, nu doar Aradul şi Târgovişte. Putem să ne apropiem de ele, am demonstrat asta şi 20 de minute în acest meci, dar momentan atât putem”, au fost cuvintele antrenorului CSM-ului.
Victoria cu Satu Mare le asigură baschetbalistelor de la ICIM locul doi înainte de play-off, în spatele liderului CSM Târgovişte. Concentrarea se mută acum pe turneul final al Ligii Europei Centrale, programat în weekend la Brno, în Cehia. Echipa arădeană va înfrunta sâmbătă, într-una din semifinale, pe Kara Trutnov, o mai veche cunoştinţă din această întrecere.
Sport 65
Mircea Rednic: „Sunt un antrenor fericit, mândru de băieții mei, de echipă”
citește mai mult »