teatruDeşi primul mare proiect al anului abia s-a încheiat (Luna Plină de Teatru), Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad a şi stârnit interesul publicului cu noi oferte, propuneri şi invitaţii de nerefuzat. Prima dintre ele este premiera spectacolului FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEŢI, care va fi cel mai frumos mărţişor oferit arădenilor, premiera urmând a avea loc chiar în data de 1 martie.

Noul spectacol poartă semnătura regizoarei Antonella Cornici care a optat pentru un text scris de actorul şi dramaturgul român Mimi Brănescu – unul dintre actorii – fetişi ai tinerilor regizori de film români, ai Noului Val, şi scenarist de succes. FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEŢI este o comedie în care ne vom regăsi cu toţii, indiferent de vârstă. Pentru că fiecare dintre noi – acum sau într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat – ne-am îndrăgostit, am încercat să luăm decizii, să bravăm, să facem reguli şi să le încălcăm, am fost timizi şi /sau am călcat strâmb. Şi, tocmai din aceste motive, este o comedie despre viaţa oricui, indiferent de generaţie, de spaţiu şi de timp. Pentru că atunci când eşti tânăr şi mai ai şi (ne)şansa să te îndrăgosteşti… ai de ce râde (nostalgic) peste ani… „O poveste de dragoste întotdeauna are un început şi un sfârşit…şi un va urma. Aşa e dintotdeauna…nu poate fi o singură culoare mereu, ar fi monoton şi rece. Spectacolul nostru vă invită să vă amintiţi, să vă regăsiţi, să vă iubiţi, să râdeţi şi să vă pregătiţi de primăvară! Un spectacol cu tineri, pentru tineri şi nu numai… pentru toţi cei care iubesc! Sunt convinsă că fiecare dintre voi vă veţi regăsi măcar într-un moment din Flori, fete, filme sau băieţi.“ – mărturiseşte Antonella Cornici.

Noua premieră îi va aduce în scenă pe actorii Alina Danciu, Cecilia Donat, Alex Mărgineanu şi Andrei Elek, acesta din urmă împărţind rolul lui Bill cu tânărul actor Călin Stanciu Jr. De altfel, în avanpremiera din data de 27 februarie rolul lui Bill va fi interpretat de Călin Stanciu Jr. iar la premieră de Andrei Elek. Şi dacă tot am adus aminte de Călin Stanciu Jr., trebuie să spunem că el nu este la prima întâlnire cu scena arădeană , debutul său având loc pe vremea când avea doar… 8 ani, atunci când a jucat  într-unul din cele mai frumoase spectacole arădene – „Viaţa e vis“, de Calderon de la Barca, în regia lui Ştefan Iordănescu. Şi, cum o dată intrat în sânge microbul teatrului nu mai iartă pe nimeni, juniorul Călin Stanciu a urmat tot calea tatălui său (cunoscutul actor arădean, cu acelaşi nume), iar acum este actor profesionist şi… iată-l revenit pe scena care „l-a condamnat pe vecie“ la actorie!

Premiera spectacolului FLORI, FETE, FILME ŞI BĂIEŢI va deschide un nou proiect ambiţios al TCIS Arad – SĂPTĂMÂNA COMEDIEI (vezi programul complet), care se va desfăşura în perioada 1 – 9 martie şi va oferi publicului şapte comedii de succes. Pentru SĂPTĂMÂNA COMEDIEI au fost puse în vânzare atât bilete, cât şi abonamente, la un preţ special. „Am avut bucuria să constatăm că toate cele o sută de abonamente puse în vânzare pentru acest proiect au fost epuizate în numai o zi şi jumătate!“, spune managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad, Bogdan Costea, precizând că cei interesaţi mai pot să-şi achiziţioneze bilete la spectacolele ce vor fi prezentate în sala mare, în cadrul SĂPTĂMÂNII COMEDIEI, preţul unuia fiind de numai10 lei.

Surprizele nu se opresc însă aici. Deşi nici nu a sosit încă luna martie, în teatrul arădean se fac deja planuri pentru luna aprilie. Şi atunci spectatorilor le va fi oferită o promoţie specială – abonamentul VERDE DE APRILIE. Acesta va costa doar 50 de lei iar posesorii lui vor avea acces la absolut toate spectacolele  TCIS Arad programate în luna respectivă.

După cum se vede, primăvara se arată a fi bogată în evenimente teatrale şi în proiecte gândite şi dedicate special publicului spectator. Actori şi tehnicieni, deopotrivă, le pregătesc în detaliu, astfel încât toţi cei care vor onora invitaţiile lansate să se bucure deplin de magia teatrului.

Mihaela Balint,

PR

TCIS Arad

 

Recomandările redacției