Olanda reprezintă fără nici un dubiu întruchiparea disciplinei şi a ordinii. Ţară ridicată de sub ape, populaţia Olandei apreciază într-atât de mult fiecare petec de pământ încât îţi dă senzaţia că nici un fir de iarbă nu este lăsat să crească la voia întâmplării. Hărnicia, curăţenia şi organizarea olandezilor fac din cel mai calculat neamţ să pară un zevzec incurabil şi zănatic.
Nu credeam că o ţară în care muşuroiul de furnici poate fi considerat un adevărat vârf muntos, iar pentru ridicarea unui banal dig este nevoie de importare de piatră, pentru că în Olanda natura nu oferă asemenea materie primă, va reuşi să mă impresioneze. Fiecare colţişor de pământ are o întrebuinţare, iar oraşele şi casele olandezilor parcă sunt rupte din poveşti cu zâne frumoase şi darnice. Cred că Olanda ar trebui considerată nu doar ţara lalelelor, ci a tuturor florilor.
Periplul meu prin această ţară a fost unul mai degrabă muzical, în care am avut şansa să vizitez cele mai importante săli de spectacole din Olanda. Fără dar şi poate, Concertgebouw din Amsterdam este cea mai importantă sală de concerte nu doar din ţara lalelelor ci din întreaga lume. Orchestra Concertgebouw a fost fondată în anul 1888 şi este cotată drept una dintre cele mai bune din lume. Criticii i-au lăudat dintotdeauna sunetul unic: secţiunea de corzi a orchestrei este „catifelată“, sunetul instrumentelor de suflat din alamă e „de aur“, al celor din lemn – „deosebit de personal“, iar instrumentele de percuţie au o reputaţie internaţională. Criticii de specialitate menţionează şi acustica excepţională a sălii Concertgebouw, proiectată de arhitectul A.L. van Gendt. Un alt atu al Orchestrei Regale îl reprezintă amprenta dirijorilor. În cei peste 125 de ani ai existenţei sale, Orchestra Regală Concertgebouw a avut doar şase dirijori.
La Concertgebouw au loc cel puţin trei spectacole pe zi. Unul la prânz şi unul în fiecare seară în sala mare, iar recitaluri de o mai mică amploare sunt organizate în sala mică. Bineînţeles că nu Orchestra Regală le susţine pe toate, ci sunt invitate orchestre şi coruri din întreaga lume, iar cele două săli sunt pline la fiecare spectacol.
Singurul lucru care nu se asortează la Concertgebow este impunătoarea sală cu zgârcenia organizatorilor. Când am văzut buchetele de flori care se oferă dirijorilor şi soliştilor la sfârşitul fiecărui concert mi-am zis că într-adevăr Olanda îşi merită numele de ţară a florilor. Buchetele erau imense, cu flori proaspete şi, bineînţeles, aranjate cu foarte mult bun gust. Mă gândeam atunci cam cât trebuie să cheltuiască administraţia pe atâtea buchete de flori în fiecare zi. Răspunsul, pe care aveam să îl descopăr după o săptămână, mi-a stârnit nu doar râsul ci şi dezamăgirea. Pentru că amplasarea sălii mi-a permis să fiu destul de aproape de dirijor şi de solişti am remarcat că florile care străluceau de prospeţime în urmă cu o săptămână erau acum cu capul plecat şi parcă mai puţine. Aveam să aflu că acei tineri eleganţi care ofereau florile artiştilor în faţa publicului cu atât de mult tact şi nobleţe, îi aşteptau pe interpreţi în spatele scenei pentru a le lua înapoi florile. Aceleaşi buchete de flori erau …împrumutate tuturor artiştilor care aveau spectacol în acea săptămână. Categoric că dacă florile rezistau acestui travaliu vreme mai îndelungată organizatorii erau şi mai fericiţi.
În acest caz, prefer cele câteva fire de flori oferite de cei de la filarmonica arădeană. Garantez că nimeni nu stă la ieşirea de pe scenă pentru a i le smulge din mână.

Recomandările redacției