Pensiile vor crește cu 10% de la 1 septembrie, dar premierul Ludovic Orban ar putea decide o majorare mai mare, anunță ministrul de Finanțe, Florin Cîțu. Florin Cîțu a declarat miercuri la Digi 24 că se discută și de o eșalonare a majorării pensiilor, la fel ca în cazul alocării alocațiilor pentru copii. „La pensii rămânem la scenariul Ministerului Finanțelor, de 10%. Decizia este una politică și s-ar putea ca premierul să decidă ca această creștere a pensiilor să fie mai mare. Nu poate fi de 40%. Este o creștere care nu pune în pericol bugetul nici pentru acest an, nici pentru anii viitori, poate 2-3 puncte procentuale în plus față de ceea ce vine la Ministerul de Finanțe. Va fi 10% de la 1 septembrie, se discută de o eșalonare”, a spus Cîțu. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, miercuri, în ședința de Guvern, proiectul unei ordonanțe de urgență care prevede dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii.
Sport 27
Răzvan Trif, înainte de „U” Cluj – UTA: „O să fie o partidă dificilă, dar mergem acolo încrezători. Normal că am ceva de demonstrat, vreau să am o revanșă așa cum e nevoie”
citește mai mult »