Guvernul vrea să aloce mai mulţi bani pentru investiţii în cea de-a doua jumătate a anului, deoarece doar astfel vor putea fi crescute pensiile şi salariile în anii următori, a declarat, vineri seara, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu. „Facem o evaluare a tuturor cheltuielilor pentru perioada a doua a anului şi vrem să alocăm mai mulţi bani pentru investiţii, pentru că numai aşa putem să plătim şi pensii şi salarii crescute şi în anii viitori. Dacă noi facem această greşeală şi anul acesta nu alocăm mai mulţi bani pentru investiţii şi mergem spre ceea ce vrea stânga – populism din acesta mizerabil – dacă mergem spre populism, vă garantez că vom avea mari probleme anii viitori. Eu am depus un jurământ ca ministru al Finanţelor Publice – rolul meu ca ministru al Finanţelor Publice este acela de a administra precaut, responsabil, finanţele publice ale României. Voi face propuneri, bineînţeles, pe aceste scenarii pe care le prezint (privind procentul cu care să crească pensiile la 1 septembrie, n.r.), decizia este una politică. Dar rolul meu este acela de a avertiza, de a prezenta aceste scenarii cu riscurile aferente, pentru că eu altfel nu mi-aş îndeplini jurământul faţă de români„, a afirmat Florin Cîţu, la B1 TV. Tot pe subiectul creşterilor pensiilor de la 1 septembrie, ministrul Finanţelor a argumentat că românii trebuie să fie sinceri cu ei înşişi şi să înţeleagă că actuala criză economică este cea mai gravă din ultimii 100 de ani.

Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul trebuie să majoreze cu 40% pensiile din 1 septembrie 2020.

  • Gery spune:

    Voi sunteti in pericol de a nu primi salarii! Noi nu mai facem sacrificii.Ati distrus economia nationala,ati inoculat ura sociala si mai faceti pe desteptii? Nu sunt bani,desenati sau imprimati cati sunt necesari populatiei.Noi nu suntem proprietatea voastra sa toleram instigarea la saracie pe care o practicati.In asemenea cazuri il punem chiar si pe d.zeu in debara.Mai bine desecretizati toate escrocheriile ce s-au facut in tara asta in ultimii 30 de ani.Ca nivelul de trai al cetateanului nu a scazut din ,manevrele’ noastre.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției