pnlPrimarul comunei Tîrnova, liberalul Florin Farcaşiu, a susţinut, ieri, o con-ferinţă de presă în care a dorit să lămurească mai multe aspecte referitoare la situaţia dizolvării consiliului local, dar şi la ceea ce va urma în comună. Consiliul local a fost dizolvat în urma unei decizii a Tribunalului Arad, însă aceasta nu este definitivă. Conflictul dintre primar şi consilierii liberali, pe de o parte şi cei ai PD-L, PSD şi UUR (Uniunea Ucrainenilor din România) persistă de vreme bună, fiind unul de notorietate despre care am relatat în paginile publicaţiei noastre de-a lungul timpului. Primarul se plânge că în ultimele luni s-a lovit de refuzul consilierilor opoziţiei care nu au votat mai multe proiecte de investiţii pentru dezvoltarea comunei. ACD (Alianţa de Centru Dreapta) ar putea funcţiona la alegerile parţiale de la Tîrnova, susţine Farcaşiu, asta după ce preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a spus că se situează de parte lui, pentru buna funcţionare a alianţei de guvernare. Farcaşiu nu exclude ca USL să funcţioneze la Tîrnova, însă în condiţiile în care PSD-ul va fi rezonabil şi va cere locuri pe lista comună în limita forţei pe care o are. „Cel mai probabil vom merge pe ACD la alegeri, dar nu exclud nici varianta USL. Cei de la PSD au un consilier şi PNL şapte, deci le-ar reveni locul opt. Vedem ce se va întâmpla”, a declarat Farcaşiu.
Realegerea lui Jiva, lovită de nulitate
Revenirea lui Dorin Jiva pe funcţia de viceprimar s-a făcut printr-o hotărâre care, în urmă cu câteva zile, a fost anulată de instanţă. Înlocuirea consilierului Ioan Baciş cu Mircea Raţiu s-a făcut într-o şedinţă extraordinară, iar legea prevede că trebuie să aibă loc într-una ordinară. Mai mult, vacantarea postului trebuie făcută la iniţiativa primarului, lucru care nu s-a întâmplat. Ca urmare, deciziile luate de către Consiliul Local Tîrnova, în ultima perioadă, sunt lovite de nulitate. Printre acestea şi aceea de realegere a lui Dorin Jiva în funcţia de primar. „Înlocuirea lui Baciş în consiliu s-a făcut printr-o hotărâre care nu avea viza de legalitate a secretarului Primăriei şi a fost adoptată într-o şedinţă extraordinară, nu una legală cum preve­de legea. Prin urmare, noua majo­ritate a adoptat o serie de hotărâri care au trecut cu aportul noului consilier Mircea Raţiu. Însă, numirea în consiliu a lui Raţiu a fost contestată în instanţă, ea nefăcându-se în baza legilor în vigoare, şi am solicitat anularea tuturor actelor votate de acest consilier, inclusiv realegerea lui Jiva ca viceprimar. Instanţa ne-a dat dreptate la începutul acestei luni, comuna fiind, practic, din februarie fără viceprimar”, explică primarul Farcaşiu.
Similitudini cu Seleuşul
În cadrul conferinţei de presă de ieri, alături de Farcaşiu a fost prezent vicepreşedintele PNL Arad, Cristian Branc (primarul comunei Seleuş). Aces­ta s-a întâlnit cu o situaţie similară în urmă cu aproximativ trei ani. În anul 2010 Consiliul Local Seleuş avea să fie dizolvat de către prima instanţă de judecată, iar în luna mai a anului 2011 au avut loc alegeri parţiale pentru legis­lativul local. Astfel, Tîrnova va deveni cea de-a doua comună din judeţul Arad care va avea parte de alegeri parţiale pentru consiliul local.
Cristian Branc a ţinut să precizeze că grăbirea alegerilor ar aduce linişte în Tîrnova, întrucât proiectele primarului Farcaşiu ar putea fi promovate şi puse în practică. „Cu cât se întârzie mai mult desfăşurarea alegerilor, cu atât au mai mult de suferit locuitorii comunei Tîrnova. Este necesar ca legis­lativul local să funcţioneze şi să susţină proiectele necesare dezvol­tării comunei Tîrnova. Şi la Seleuş opozanţii mei au blocat proiecte importante pentru dezvoltarea comunei, iar oamenii au înţeles acest lucru. În urma alegerilor parţiale din 2011, PNL şi-a dublat numărul de consilieri şi am putut face treabă, lucru care se poate vedea cu ochiul liber în comuna Seleuş. Sper ca lo­cuitorii Tîrnovei să sesizeze aceste jocuri şi să dea credit actualului primar şi echipei sale”, a spus Cristian  Branc.

  • nicu spune:

    Domnule primar Farcasiu va multumim pentru ocazia de a scapa prin vot de consilierii pdl si va vom rasplati la alegeri. Dupa 1 an si jumatate de blocari miselesti ale pdl-istilor + jiva + miculaiciuc va veni si normalitatea in comuna noastra.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției