UTA împlinește 76 de ani de existență pe 18 aprilie, iar jucătorii vor să le facă un cadou suporterilor și clubului la meciul de vineri. Portarul Florin Iacob, a vorbirt despre ce urmează în acest play-out și a punctat faptul că utiștii sunt concentrați pe fiecare meci.

Ne așteaptă un play-out dificil, cu echipe bune de Liga 1. Chiar dacă suntem în play-out am făcut 37 de puncte, o zestre importantă pentru o echipă nou-promovată, dar de vineri începem un nou campionat, un nou parcurs. În primul rând, ne așteaptă un meci dificil cu Viitorul, acasă, o echipă de posesie, cu calități individuale bune. Noi de dorim să punem în aplicare ceea ce facem la antrenamente și la meciul care urmează, pentru că avem o echipă bună, cu experiență și din punctul meu de vedere și un grup unit care a și demonstrat acest lucru pe parcursul campionatului. Se poate spune că suntem favoriți având în vedere rezultatele din ultima vreme, dar nici un meci nu seamănă cu altul. Încercăm să luăm pas cu pas fiecare meci, pentru că, dacă ne gândim prea departe în trecut sau în viitor, nu rezolvăm nimic”, a declarat Florin Iacob.

Portarul arădenilor consideră că obținerea celor trei puncte în meciul cu Viitorul ar fi un cadou frumos pentru suporterii arădeni care pe 18 aprilie aniversează 76 de ani de existență a echipei UTA.

Această aniversare ar trebui să aducă un plus de agresivitate, de motivație, în timpul meciului, pentru că te gândești și la suporteri, pe care îi faci fericiți la victorii. Ne dorim să câștigăm vineri și pentru ei și pentru club la ceas aniversar”, a adăugat Iacob.

Recomandările redacției