Florin TripaSecretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa, îi ironizează pe democrat-liberalii care critică măsurile luate de actuala guvernare. În opinia acestuia, democrat-liberalii „responsabili în mod direct pentru modul dezastruos în care a fost guvernată România până în anul 2012” s-au transformat acum în „mari sfătuitori pe probleme legate de fiscalitate”. Tripa afirmă că printre cei la care face referire se află şi fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru. „Din păcate, românii plătesc şi astăzi incompetenţa şi corupţia guvernării PD-L. De exemplu, Eusebiu Pistru critică aducerea în zona de impozitare a unor obiective care până acum erau exceptate şi face mare caz pe această temă. Dânsul omite că România tocmai a primit o notă de plată de un miliard de euro, bani cu care ţara noastră a fost pena­lizată de către Comisia Europeană pentru deficienţe de sistem în perioada 2009-2011. Un miliard de euro înseamnă foarte mult pentru bugetul României, pierduţi în perioada în care domnul Pistru se afla în Guvern şi se lăuda cu performanţele imaginare ale guvernării PD-L”.
Mai departe, Tripa reamintește celor care poate au uitat că povara fiscală cu adevărat grea pusă pe umerii românilor şi care a afectat grav mediul de afaceri este majorarea TVA de la 19% la 24%: o măsură care a redus puterea de cumpărare a tuturor românilor şi care a avut efecte negative atât social cât şi economic. „Atunci era momentul în care domnul Pistru ar fi trebuit să ia atitudine în favoarea mediului de afaceri. Dacă nu a făcut-o din lipsă de curaj şi de responsabilitate faţă de cetăţeni, ar trebui să se abţină acum de la declaraţii politicianiste”, continuă secretarul executiv al PSD Arad.   „Am constatat că domnul Pistru crede că nu este bine să majorăm salariul minim pe economie de la 800  de lei la 900 de lei. Nu ştiu ce părere au despre această declaraţie cetăţenii care i-au acordat votul. Noi credem că măsurile guvernamentale trebuie să fie echilibrate, să sprijine mediul de afaceri dar să protejeze şi românii cu veniturile cele mai mici, care se confruntă cu probleme grave.  Îi amintesc domnului Pistru, în final, că în timpul guvernării PD-L România a pierdut peste jumătate de milion de locuri de muncă, în timp ce în guvernarea USL avem un plus de aproape 100.000 de noi locuri de muncă”, a mai precizat Florin Tripa.
Gabriel Constantinescu

Recomandările redacției