Florin Vlai, chimistul de la Serviciul Județean de Medicină Legală care falsifica buletinele de analiză toxicologică, a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani de închisoare cu suspendare. Magistrații Judecătoriei Arad l-au condamnat pentru fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată și favorizarea făptuitorului în formă continuată. Vlai „a bătut palma” cu procurorul, fiind încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Instanța a dispus suspendarea pedepsei de trei ani de închisoare, cu termen de supraveghere de patru ani. Totodată, i-a fost interzisă exercitarea anumitor drepturi, printre care și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul a ocupa funcţia sau de a exercita profesia de chimist principal în exercitarea căreia a comis faptele, pe o durată de 5 ani.  „În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la alin. 3 lit. a) Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, şi, pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod Penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) Cod Penal În baza art. 91 şi 92 Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: •să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; •să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; •să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; •să comunice schimbarea locului de muncă; •să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”, se arată în soluția Judecătoriei Arad. Sentința Judecătoriei Arad nu este definitivă. Amtintim că Florin Vlai a falsificat mai multe buletine de analiză toxicologică cu alcoolemii, în schimbul unor sume de bani. Fratele său, avocatul Adelin Vlai, este acuzat de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.  „Probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual a relevat faptul că, în perioada 11.08.2016-06.06.2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, numitul V.F.G. , în calitate de chimist principal în cadrul S.J.M.L. Arad, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit un număr de 15 buletine de analiză toxicologică, atestând în mod nereal valori ale alcoolemiei situate sub limita de 0.80 gr/l alcool pur în sânge după care a transmis buletinele respective unităţilor de poliţie solicitante, în scopul utilizării acestor documente în lucrări sau dosare penale având ca obiect fapte de conducere sub influenţa alcoolului, în vederea favorizării persoanelor de la care au fost prelevate mostre biologice. Facem menţiunea că inculpatului, pe lângă alte obligaţii,  în baza art. 215 alin. 2 lit. e) C.pr.pen., pe timpul controlului judiciar, i s-a impus inculpatului să respecte obligaţia de a nu exercita profesia de chimist principal în exercitarea căreia a comis faptele”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Recomandările redacției